„Îmi plac bărbații aplecați spre artă”. Ce vedetă tv declară asta

Ultima actualizare:

    Claudia Spătărescu lucrează de zece ani în televiziune, dar de trei luni are propria emisiune, „#creativ”, difuzată în fiecare sâmbătă, de la 23.00Foto: Zoltan Lorencz / Click! TV
Claudia Spătărescu lucrează de zece ani în televiziune, dar de trei luni are propria emisiune, „#creativ”, difuzată în fiecare sâmbătă, de la 23.00Foto: Zoltan Lorencz / Click! TV

Are 32 de ani, a studiat Muzicologia și vorbește cinci limbi străine. Lucrează de zece ani în televiziune, dar abia acum trei luni a debutat pe sticlă, la TVR, în calitate de prezentator și realizator tv al emisiunii „#creativ”. Cu toate acestea, îi place să meargă cu bicicleta și cu metroul și vrea să rămână un om obișnuit, indiferent cât de repede va câștiga titlul de „vedetă”.

Claudia Spătărescu a absolvit ciclurile de Licență și de Masterat la Universitatea Națională de Muzică din București și o parte dintre studii le-a făcut și în Germania, în Austria și în Franța, căci a beneficiat și de burse. Muzica e marea pasiune a vieții sale și iubește arta în toate manifestările ei, așa că și munca din televiziune e legată de acest domeniu.

E obișnuită să fie ea cea care ia interviuri, dar a acceptat fără fițe să răspundă tirului nostru de întrebări. A povestit despre primii pași în televiziune, despre viața personală și despre planurile de viitor.

Claudia Spătărescu a absolvit Muzicologia la Universitatea Națională de Muzică din București


    Claudia Spătărescu a realizat o serie de fotografii pentru coperta revistei Click! TV și apare pe coperta ediției de vineri, 20 octombriefoto: Click! TV
Claudia Spătărescu a realizat o serie de fotografii pentru coperta revistei Click! TV și apare pe coperta ediției de vineri, 20 octombriefoto: Click! TV
  • Claudia, de unde până unde televiziune? Înțeleg că ai studii muzicale…

Deși poate părea ciudat, legătura dintre televiziune și muzică clasică este foarte strânsă, în cazul meu. Am studiat pianul de la 6 ani la Liceul de Artă din Buzău și la 14 ani m-am mutat la București, special pentru a studia la Liceul de Muzică „George Enescu”, la vremea aceea fiind considerat cel mai bun liceu de muzică din țară. Credeam că voi fi pianistă și am muncit mult pentru asta. La finalul liceului, am decis că nu este pentru mine această carieră și am dat admiterea la muzicologie. Se pare că aveam talent la scris. În anul al treilea de facultate, profesoara mea de muzicologie, Valentina Sandu-Dediu, m-a întrebat dacă nu vreau să colaborez cu Televiziunea Română, întrucat o fostă studentă de-ale dumneaei, Oana Drăgulinescu, căuta tineri cărora li s-ar potrivi această meserie. La vremea aceea exista TVR Cultural și erau difuzate zilnic concerte de muzică clasică, uneori chiar în prime time. Era foarte mult de muncă. De altfel, mă întorc la muzică clasică cel puțin o dată la doi ani, când este Festivalul Internațional „George Enescu”, pe care îl ador de când sunt mică și unde am ocazia să intervievez muzicieni pe care îi iubesc încă din copilărie. Mă simt foarte norocoasă!

  • Cum e la început în cariera asta? Povestește-ne traseul tău…

Eu am început să lucrez în televiziune în 2007, acum zece ani. Eram încă studentă și cred că acest lucru a fost un avantaj. Locuiam la cămin, încă mai primeam bani de la părinți și aveam bursă de studii. Este important, pentru că la început nu eram plătită în televiziune sau erau sume modice pe care le primeam. Și cred că este normal, făceam o meserie pe care nu o știam, învățam. Practic, Televiziunea Română investea în mine. Eu am avut noroc, pentru că Oana Drăgulinescu, cea care m-a invitat să lucrez în TVR, este o profesionistă căreia îi plac proiectele mari și am fost pusă în situații diverse. Am mai avut marele noroc să îl întâlnesc pe editorul de montaj Robert Kallos, care m-a învățat o mare parte din ceea ce știu despre televiziune. El este editorul emisiunii „#creativ” și munca lui la această emisiune este esențială. Fiind foarte multe emisiuni dedicate muzicii clasice la TVR Cultural, la scurt timp am devenit producător (cred că aveam în jur de 24 de ani, eram foarte tânără pentru această poziție), eram responsabilă de înregistrări și transmisiuni în direct ale unor concerte de muzică clasică, iar decupajul acestui tip de emisiune este unul dintre cele mai dificile. Am învățat enorm. Nu mă interesa să apar „pe sticlă”, mi se părea mult mai fascinant ce se întâmplă în spatele ecranului. În 2008 am luat o bursă pentru a face un stagiu la Televiziunea Națională a Germaniei. A fost o experiență minunată pentru mine, am învățat foarte multe și acolo. Evident, în toată această perioadă făceam și interviuri și cel mai mult mă bucurau, cum spuneam, interviurile cu mari muzicieni care veneau în Festivalul Enescu. În 2015, șefii mei mi-au propus să prezint la TVR 1 o emisiune de actualitate culturală în direct. „Vino să vezi” am numit-o. A fost o provocare foarte mare pentru mine, m-am stresat mult înainte, pentru că era în direct, am luat cursuri de improvizație, m-am întâlnit cu o profesoară de vorbire, o actriță extraordinară, Viorica Vatamanu, și mi-am dat seama că pot să fac și munca din fața camerelor de filmat. Mă bucur foarte mult, pentru că mi se pare esențial în televiziune să treci prin toate etapele. Este o meserie complexă, cu multe momente în care trebuie să improvizezi și să fii „pe fază” și experiența este esențială în acest domeniu.

A inventat emisiunea „#creativ” pentru a promova tinerii talentați


    Claudia Spătărescu s-a distrat de minune în timpul ședinței foto de la Click! TVFoto: Zoltan Lorencz / Click! TV
Claudia Spătărescu s-a distrat de minune în timpul ședinței foto de la Click! TVFoto: Zoltan Lorencz / Click! TV
  • Cum a venit ideea pentru „#creativ”, emisiunea pe care o prezinți și realizezi acum?

De mică trăiesc printre artiști și mi s-a întâmplat de multe ori să întâlnesc oameni extraordinar de talentați și de bine pregătiți, de o reală calitate profesională, dar și umană, și mă tot întrebam de ce acești oameni nu ajung să fie cunoscuți și apreciați de publicul larg. Ajungem să cunoaștem tot felul de oameni care nu au foarte multe de spus, iar pe cei care chiar merită să fie cunoscuți, care ar putea deveni modele, îi ignorăm. Desigur, aici joacă și presa un rol important. Și mi-am dorit să aduc în fața publicului tineri români care fac foarte bine meseriile lor, dar care au și pasiuni pe lângă acestea. Sunt oameni complecși, asumați și charismatici. Este o generație care spune exact ce gândește și cred că avem cu toții nevoie de asemenea modele. Plus că invitații mei sunt foarte haioși, sinceri și generoși, nu ai cum sa nu-i îndrăgești. Forma în care arată emisiunea „#creativ” este rezultatul unei munci extraordinare, a unei echipe de profesioniști. La fiecare episod ne gândim cum să fim mai creativi în conținut, filmare (filmăm și cu telefonul mobil, cu camera gopro), montaj. Încercăm să fim cât mai liberi cu mijloacele tehnice, pentru a scoate în evidență un conținut de calitate și atractiv.

  • Te vezi vedetă de televiziune sau ai alte planuri pentru viitor?

Nu știu dacă „vedetă” este numele care mi s-ar potrivi mie. Eu sunt un om simplu, spre exemplu, mie îmi place să merg cu bicicleta și cu metroul. Și vreau să continui să fac acest lucru, vreau o viață normală. Ador munca mea în televiziune și vreau să continui să o fac. Pun foarte mult suflet în tot ceea ce fac și, evident, vreau ca lumea să se uite și să se bucure de emisiunile mele. Dacă odată cu asta vine și o oarecare recunoaștere publică, sunt pregătită. Cred că poți face multe lucruri bune atunci când lumea apleacă urechea la ceea ce ai de spus și sunt mulți colegi din breaslă care fac acest lucru. Pe mine mă interesează procesul de creație, mă interesează să pot să fiu spontană și inventivă în emisiunile mele, să mă joc, în sensul bun al cuvântului șă continui să întâlnesc oameni minunați.

Urmărește clipul până la final ca să vezi cum a fost reinterpretat hit-ul verii, „Despacito”

  • În ceea ce privește muzica... Unde te auzim/vedem cântând?

Cântatul la pian este și un sport, nu doar o artă. Trebuie să studiezi zilnic pentru a putea rămâne la un nivel tehnic înalt. Din păcate nu mai am timpul necesar pentru a cânta câteva ore pe zi, însă, spre exemplu, în primul episod din noul sezon, dedicat violonistului si compozitorului Vlad Maistorovici, am vrut să îi propun lui un joc pentru a arăta, de fapt, că atunci când faci muzică clasică poți face orice fel de muzică. E ca și cum un arhitect care a construit o catedrală va putea, desigur, să facă și o casă pe un nivel. I-am zis lui Vlad că aș vrea să cântăm hitul verii, melodia „Despacito”, la pian și vioară. A acceptat, dar într-o variantă extrem de rafinată: a făcut variațiuni după tema din „Despacito” în stil baroc, clasic, romantic și „a la Paganini”. Deci cred că mai degrabă mă vedeți cântând la pian în astfel de „joculețe”, decât în sala de concert. Dar dacă publicul dorește, pot să invit și un pianist sau o pianistă în emisiune, să cântăm la patru mâini. (râde)

  • Ce pasiuni ai în afară de muzică și televiziune? Adică... cu ce-ți ocupi timpul liber?

A început noul sezon „#creativ” și, sincer, nu prea mai am timp liber. Vreau ca emisiunea să fie cât mai colorată, de aceea încerc să filmez cu invitatul meu în cinci-șase loucuri, să îl însoțesc la cel puțin un eveniment. Filmând cu telefonul pot merge și singură la filmare, uneori, așa că în weekend-uri cam asta fac. Spre exemplu, sâmbăta trecută am filmat cu invitata mea, Roxana Dumitrache, la un marș împotriva violenței domestice. Dar când găsesc puțin timp, îmi place să învăț limbi străine. Când simt că am făcut o pauză lungă în care n-am acumulat nimic esențial, încep să învăț o nouă limbă străină. Vorbesc deja engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă și vreau să încep curând să iau lecții de rusă. Îmi place să merg la cursuri, întâlnesc oameni noi și dornici să învețe. De asemenea, am tot amânat, dar sper să găsesc timp cât de curând să iau lecții de tango, mă fascinează acest dans.

  • Dar în ceea ce privește viața privată, ce ne poți spune? Ai iubit?

E complicat...

  • Dacă nu, cum ți-ar plăcea să fie „prințul”?

Apreciez bărbații care știu ce vor, care au pasiuni și sunt buni în ceea ce fac. Cred că este esențial să ne iubim meseria, altfel intervine o frustrare care se simte și în viața de cuplu. Este important ca acel om să aibă încredere în el însuși, pentru că astfel va putea avea încredere și în mine. Eu sunt foarte loială, de aceea nu-mi place să fiu controlată, nu înțeleg gelozia decât în doze mici. Îmi mai plac bărbații aplecați spre artă, pentru că arta ne sensibilizează, ne face mai umani și mai empatici și cred că în zilele noastre avem nevoie din ce în ce mai mult de ea. De asemenea, eu citesc cât de mult pot (uneori nu am timp și sufăr), și îmi place când iubitul meu citește aceleași cărți și putem discuta despre ele. Cum spuneam, îmi plac lucrurile simple, firești.

A aflat de ce Bogdan Nicolai se îmbracă în negru de doi ani: poartă doliu pentru victimele din „Colectiv”

Următorul episod al emisiunii „#creativ”, difuzat sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 23.00 la TVR1, se plasează într-un registru comic. Deşi personajul a făcut lucruri extreme de serioase (spre exemplu, la 22 de ani era director de programe la MTV Români), jurnalistul Bogdan Nicolai a fost remarcat încă de mic graţie umorului său. La 14 ani a început să lucreze la radio-ul şi televiziunea din Sinaia. A dat la facultatea de Jurnalism şi a intrat printre primii. Timp de cinci ani a făcut la unul dintre cele mai iubite matinaluri la radio ProFM. A scris scenarii pentru televiziune şi film, printre care şi talent show-ul „Vocea României”. Îi place să scrie poezii umoristice şi are deja două volume publicate, aşteptând în prezent publicarea celui de-al treilea, care este gata.

„Am vrut să profit de latura comică a lui Bogdan, rugându-l să intre în situaţii haioase. Am mers la liceul unde a învăţat, la Sinaia, şi l-am încurajat să intre în sala de clasă unde învăţa el, chiar în timpul unei ore de matematică. A acceptat provocarea, iar rezultatul a fost emoţionant şi plin de dezvăluiri. Am făcut mai apoi turul casei sale din Sinaia, pentru a afla de la sursă ce cărţi are în bibliotecă sau ce albume ascultă în timp ce scrie, spre exemplu. Am vrut neapărat să facem un videoclip al unei farse pe care a făcut-o el când lucra la radio şi care a devenit virală la vremea aceea în mediul online, «Teleshopping» a numit-o el. Încă mai râd fără oprire când o văd, deşi am ascultat-o de zeci de ori în montaj”, spune realizatoarea emisiunii, Claudia Spătărescu.

Pentru aceeași emisiune, editorul Robert Kallos a mai pregătit un moment foarte simpatic, în care Bogdan citeşte poeziile sale. De asemenea, Claudia a „stors” de la Bogdan Nicolai fel de fel de informații simpatice: cunoscutul realizator de emisiuni radio obișnuiește să alearge frecvent pentru cauze umanitare, participând la maratoane și se îmbracă de doi ani numai în negru, pentru că – a dezvăluit în exclusivitate pentru filmarile la „#creativ” – poartă doliu în amintirea victimelor din «Colectiv», deoarece şi-a pierdut mulţi prieteni în acel incendiu. Întrebat de Claudia cât timp plănuieşte să ţină acest doliu, Bogdan a spus că este pentru totdeauna, că nu are de gând să mai poarte alte culori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net