Incredibil! Anca Serea, nevoită să facă cezariană dupa 5 nașteri naturale! Iată motivul!

Ultima actualizare:
Fetița Ancăi Serea a primit nota 10 la naștere
Fetița Ancăi Serea a primit nota 10 la naștere

Anca Serea a devenit mămică pentru a șasea oară, fiind deja obișnuită cu ideea de naștere, însă în ziua de miercuri vedeta a avut parte de „o surpriză” din partea medicilor, care i-au explicat că deși își dorește, nu mai poate naște pe cale naturală. Serea a trecut, astfel, prin prima ei operație de cezariană, la al șaselea copil. Iată motivele!

Anca Serea „a fugit” miercuri, 14 august, la spital, după ce a simțit că i s-ar fi rupt apa. Deși credea că va fi vorba doar de un control în cele din urmă, intuiția ei de mămică nu s-a înșelat și, într-adevăr, micuța care a fost numită Leah își dorea neapărat să vină pe lume. Astfel, Anca Serea a devenit miercuri mămică pentru a șasea oară, însă „calea” prin care a adus-o pe lume pe fetița ei nu a fost tocmai cea dorită de vedetă.

Anca Serea a fost nevoită să facă cezariană la al șaselea copil 

Chiar dacă milita pentru nașterea naturală, procedând în acest fel în toate celelalte cazuri în care a născut, se pare că de data aceasta doctorii nu i-au mai putut face pe plac Ancăi Serea. Pe lângă faptul că vedeta declara în urmă cu ceva vreme că sarcina nu a fost tocmai una ușoară de data aceasta, invocând vârsta ei ca factor principal în acest sens, se pare că micuța Leah-Maria i-a cauzat mămicii ei și probleme din punctul de vedere al nașterii în sine. 


    Fetița Ancăi Serea a primit nota 10 la naștere Foto: Instagram
Fetița Ancăi Serea a primit nota 10 la naștere Foto: Instagram

Din cauză că Anca Serea este îngustă în bazin, iar fetița care tocmai a venit pe lume s-a ambiționant să fie puțin „mai dolofană”, soția lui Adi Sînă nu a mai putut naște natural, ci, la al șaselea copil a fost supusă pentru prima oară unei operații de cezariană. O altă ipoteză, vehiculată de agentiadepresamondena.ro, ar susține că operația de cezariană a venit în urma poziționării mai dificile a fătului, diferită de cea normală. 

Adi Sînă a publicat această imagine după ce soția lui a născut, unde apare că aceasta a făcut operație de cezariană
Adi Sînă a publicat această imagine după ce soția lui a născut, unde apare că aceasta a făcut operație de cezariană

Leah e venit pe lume în jurul orei prânzului și a primit însă nota 10 la naștere, neexistând complicații. La scurt timp după ce s-a născut, fericita mămică și-a revenit după operație și și-a strâns micuța în brațe. Nici Adi Sînă nu a putut sta departe de maternitate, bineînțeles, și, însoțit de doi dintre copii, a venit să își cunoască fetița. El a fost de altfel și cel care a anunțat că soția lui a trecut prima prima operație de cezariană. 

Ce a riscat Anca Serea, născând pentru a șasea oară 

Anca Serea mai are acasă 5 copii: David (18 ani), Sarah (12 ani), Noah (7 ani), Ava (5 ani) și Moise (3 ani). Pe toți i-a născut pe cale naturală, lucru pe care și-l dorea și de această dată, însă nu a fost posibil. 

În cazul ei, doctorii ginecologi nu privesc cu ochi buni faptul că a lăsat timp relativ scurt între sarcini, iar problemele pot apărea oricând. În plus, Anca a mărturisit că în urmă cu câțiva ani i se descoperise un ovar nefuncțional și nu spera să mai aibă copii vreodată și că se confruntă și cu anemia. 

„Sunt convinsă că are carențe nutriționale, pentru că este foarte slabă, plus copiii care o solicită. Biologic, dupa sarcini repetate, îi scade masa musculară, masa osoasă, se distruge dacă nu manancă”, spunea recent specialistul ginecolog-obstetrician Livia Manta pentru Click Sănătate. 

„Ar fi și păcat să facă cezariană. Cum să tai burta acum? În plus, la cezariană pierzi și mai mult sânge, recuperarea este și mai grea comparativ cu nașterea naturală. Dacă naște natural va pierde mai puțin sânge, mai ales dacă e anemică”, mai adăuga doctorul la momentul respectiv, însă iată că nu a fost să fie. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net