
Serialul "Las Fierbinți" de la Pro TV are o mulțime de personaje pitorești, interpretate de actori profesioniști, care rămân o încântare și atunci când ies din roluri. Costi Diță (40 de ani) este unul dintre actorii din echipă, interpretul lui Giani, care face parte și din proiectul "Pe Bune!?", ale căror filmări s-au oprit acum la PRO TV. Despre proiecte și viață sau particulară am stat de vorba în exclusivitate, cu actorul.
Costi Diță: Deocamdată nu mai e cazul să mă împart între proiecte, pentru că stăm toți acasă, dar înainte de această perioadă mai puțin plăcută, îmi era foarte greu să mă împart între ele. Întotdeauna "am ieșit pe minus” cu toate, pentru că ori se suprapuneau, ori ajungeam la punctele de oboseală maximă unde nu mai aveam timp să recuperez. Nu prea îmi iese împărțeala asta, întotdeauna e un efort când se suprapun proiecte: "Las Fierbinți", "Pe bune" sau spectacole în țară, dar încerc să le duc la bun sfârșit. În plus, mai am o chestie: când e extrem de încărcat programul ,mă mai trezesc cu vreo idee, mă adun cu Bobo și ne punem să facem și treaba aia. Uite, cum a fost cu emisiunile online.
N-am mai avut timp liber și atunci când îl am îl folosesc pentru odihnă. Dacă vorbim de vacanță, iau familia și plecăm undeva în afară Bucureștiului.
Nu prea am timp liber, cum vă ziceam, dar când găsesc câteva ore, ori mă apucă treaba cu montatul/filmatul, în zona asta. Ori vreau să fac regie de teatru sau regie de film, ori mă gândesc la un scurt scenariu. În rest, merg cu bicicleta, ascult muzică, fac sală. Sunt în toate direcțiile, asta te ține viu și le recomand tuturor să facă așa, pentru că de multe ori lăsăm hobby-urile noastre pe ultimul loc.
Da, așa a fost. A fost o perioadă complicată, dar am ieșit cu bine. S-a întâmplat acum doi și pot spune că am ieșit ”neșifonat” din povestea aia. Mă simt bine acum!
Acela a fost punctul de întâlnire, acolo ne-am grupat cu Bobo, Leonid, Mișu, Gigi Ifrim, Dragoș Buliga. Acolo ne-am întâlnit și am mers mai departe.
Îmi doream să devin actor și, cumva, prietenii mei îmi spuneau că povestesc bine. De acolo s-a înfiripat această idee. Mă uităm la actori români, la actori de afară și asta îmi doream: să devin actor. Și am reușit!
Cred că cel mai tare mă deranjează lipsa bunului simț, raportul acesta în care nu respectăm persoană de lângă și intrăm foarte ușor peste drepturile ei. E suficient să ai o mașină sau o casă, astea ne dau cumva un raport superior și e prost înțeleasă treaba asta cu respectul. Pentru că respectul nu are nicio legătură cu averea, cu reușitele în viață. Cred că ar trebui să plecăm de acasă cu o bază, să-l respectăm pe cel de lângă noi, iar treaba asta ar ajută foarte mult societatea. Văd dimineața când merg la filmări cât de ușor urlăm unii la alții în trafic, cum cineva vine din spate pe linie continuă și o ia în față făcând abstracție de toată coada de mășini, de toți oamenii ăia, care și ei vor să ajungă undeva. Un alt exemplu: vine unu cu o mașină mare, cu un SUV, în Bucureștiul ăsta care e oricum supra-aglomerat și el vrea ca toată lumea să dispară din fața lui, că el e cu tancul, cu mașina aia gigant, pe care a dat o gălăgie de bani și nu poate să stea după muritorii de rând. Toate astea vin din lipsa de respect.
Nu l-aș pune să facă nimic, pentru că a tot fost pus să facă lucruri și nu i-au ieșit. Cred că e interesant procesul: să vezi cum reacționează în situația dată. Poate că l-aș pune să muncească, dar cum bine știți nu prea i-a ieșit.
Nu am ceva ce să nu-mi placă la el, e un personaj într-o convenție și funcționează foarte bine. Giani, din punctul ăsta de vedere, e liber să facă orice. Limita e cerul. Și are un soi de libertate care-mi place foarte mult în convenția respectivă.
De ceva vreme interacționez în online și spun tot felul de lucruri despre mine, nu am vreun filtru. Sunt destul de deschis și spun multe despre mine. Nu-mi vine ceva în cap acum, ce aș spune unui fan, ceva ce nu știe despre mine. Poate aș spune totuși că ce se vede acum e un rezultat: serialul, personajul, faptul că sunt o persoană publică. E rezultatul unor ani de muncă și cred că toată lumea trece ușor peste treaba asta. Multă lume mă întreabă: cum fac să fac și eu asta? De parcă ar fi o ușă pe care o deschizi și ești actor. Sunt mulți ani de studiu, de teatru, de proiecte mai puțin cunoscute, până când planetele s-au aliniat și am reușit să ajung la public prin intermediul serialelor și filmelor. Orice lucru bun presupune muncă și determinare.
Citește și:
În ce filme au mai jucat actorii din Las Fierbinți
Giani din «Las Fierbinţi», accident cu nevasta în maşină