INTERVIU Paul Diconescu, secrete din viață și din «Fermă«: "Burcea și Piștereanu mi-au făcut zile fripte acolo"

Ultima actualizare:

    Paul Diaconescu, 31 de anifoto: arhivă personală
Paul Diaconescu, 31 de anifoto: arhivă personală

Paul Diaconescu (31 de ani), actorul cu zâmbet și freză de Hollywood, activează de mai bine de 10 ani în showbiz, însă emisiunea "Ferma" (PRO TV), de unde a fost eliminat recent, i-a crescut și mai mult cota de notorietate. Noi l-am întâlnit în oraș, imediat după ce a ieșit din concursul de 50.000 de euro, și am obținut impresii la cald. A pierdut multe kilograme, dar a câștigat experiențe de neuitat.

  • Click!: Salut, Paul, cum ești după eliminarea din reality-showul de la Pro TV? Observ că ai slăbit foarte mult.

Paul Diaconescu: Sunt bine. Am slăbit 10 kilograme în Fermă. O să-mi revin, mă apuc să mănânc bine, acum că am ieșit din reality-show.

  • Cu ce gânduri ai intrat în acest concurs?

Decizia de merge acolo a avut strict legătură cu operația pe care am suferit-o în februarie, anul acesta. La «Fermă» m-au chemat și în sezonul trecut și nu m-am dus. Nu m-am dus atunci, aveam proiecte, aveam o continuitate. Iar acum, pentru că m-am operat, iar în spital am văzut totul negru și am fost speriat de posibilitatea finalului, mi-am promis că o să zic «Da» la foarte multe experiențe. Și i-am căutat eu înapoi pe cei de la PRO TV. Am plecat cu gândul de a trăi din plin experiența. Am simțit că sunt viu. Pentru că am văzut moartea cu ochii.

  • Ai muncit foarte mult acolo?

Da, mă bucur că telespectatorii au văzut cât de mult am muncit. Am zis «Da» la fiecare încercare și uneori chiar mi s-a luat. Am muncit chiar serios. Am încercat să nu trag chiulul. Știind că vom fi observați 24 de ore din 24 nu m-am menajat deloc. Până când am intrat la duel, am muncit.

Reporterul Click!, alături de Paul Diaconescu. Un interviu la o cafea
Reporterul Click!, alături de Paul Diaconescu. Un interviu la o cafea
  • Cu cine ai rămas în relații bune? Ți-ai făcut și prieteni?

Cu Anda Adam, deși la început a exagerat când am vrut să mănânc mămăligă cu lapte. Ne-a certat, a exagerat și am încercat să mă impun. Ulterior am început să comunicăm. Când a fost fermier-șef am vrut să-i arăt cât de bine îmi intru în rolul de servitor. Am rămas prieteni, aștept să iasă din Fermă ca să-i duc niște nuci de la Dâmbovița. La cât de foame ne-a fost acolo, am vorbit numai despre mâncare. Și i-am zis că o să-i duc o plasă de nuci. Teoretic voi rămâne prieten cu toată lumea. Cu siguranță voi rămâne prieten și cu Burcea (n.r. George Burcea), chiar avem un proiect în care vom juca împreună. Cu Piștereanu n-am de ce să mă cert, am jucat și vom mai juca împreună. Am avut un proiect de teatru.

Da, mi-au făcut zile fripte acolo. Au făcut coaliție, au vorbit despre mine. Dar pot să-i disculp, că nu-mi sunt datori cu nimic și nici nu suntem prieteni. Sunt pur și simplu niște băieți cu care lucrez și cu care nu vreau să mă cert. Asta nu înseamnă că sunt prietenii mei.

  • Cu Anna Lesko vei rămâne prieten?

Sigur. Nu știu dacă ai observat, nu mi-am ieșit de prea multe ori din fire.

  • Ai avut un an plin încă de la începutul lui 2020, când ai suferit o operație grea. Cum a fost?

Am descoperit o tumoare de 5 centimetri, la o ecografie. N-am avut nici o durere. Am ajuns la un doctor extraordinar, la Floreasca, la doctorul Oprescu. Cu o seară înainte de operație filmam pentru iUmor. Iar a doua zi m-am dus să mă operez. Au văzut că tumora e benignă. Tot atunci, din spital, sau nu știu de unde, am luat o bacterie. Nu mă plâng, trebuie să fiu recunoscător că nu a fost mai rău. Am stat la izolator, nu intra nimeni la mine, nu puteam să mă încordez, să tușesc, pentru că durea. Orice făceam durea. Dar mai mult mă dureau intestinele de la bateriile alea. Dădeau cu cloramină la intrare în cameră. Aveam un pat mic, a fost crunt ce a fost acolo. A fost solicitant. Atunci chiar eram slab. Am ieșit cu 63 de kilograme din spital. În spital a fost cea mai mare foame, chin și jale. Din Fermă am ieșit mai slab cu 10 kilograme, nu se compară cu nimic. Dacă nu aș fi avut experiența cu spitalul, aș fi ieșit traumatizat și din Fermă. Nu a fost simplu nici acolo, dar nu se poate compara.

Paul Diaconescu a rezistat cinci săptămâni în Ferma de la Cocani
Paul Diaconescu a rezistat cinci săptămâni în Ferma de la Cocani
  • Ce o să faci? Ce proiecte vei avea?

Nu știu, teatru sigur nu fac. Filme, nu, reclame nu. Aștept oferte. Dar mai întâi trebuie să mă reclădesc, să mă recompun. Încerc să mă ocup de o prima melodie, la "iUmor" am înregistrat o piesă și mi-a ieșit bine. Împreună cu psihologul Mihaela Done, am o școală, "Happy to learn", și lucrez de șase ani în Corbeanca, la domnul Țânțăreanu acasă, unde facem tabere. Dar mai lucrez și separat, în școli și grădinițe. Anul acesta nu, pentru că este foarte greu să lucrezi în grupuri. Dar în continuare activez la Academia Buftea, unde se întâmplă o mișcare destul de bună pentru femnomenul filmelor românești. Sunt mulți copii înscriși acolo, oamenii investesc.

Paul Diaconescu a pierdut duelul cu George Burcea
Paul Diaconescu a pierdut duelul cu George Burcea
  • Cum te-ai înțeles cu Cristian Bozgan și Mihaela Rădulescu?

Foarte bine. O relație perfectă am avut. Cu Cristi am lucrat mai puțin, dar mi-a plăcut stilul de antrenament, implicarea lui, respectul pe care mi l-a acordat, profesionist, atenția, foarte profesionist, numai cuvinte de laudă. La fel și pentru Mihaela, ba mai mult, ei îi și mulțumesc că m-a alintat, m-a numit "micul prinț" și m-a și giugiulit așa, verbal, m-a lăudat că am făcut curat. Ei se trezeau dimineața și vedeau cine ce face și au observat cât de implicat sunt. Venea de 2-3 ori pe zi. Stătea acolo și mai erau cred peste 100 de oameni ascunși în pădure, pe care noi nu-i vedeam. Că să funcționeze totul. Noi nu vedeam pe nimeni, eram izolați cu totul.

Cine este Paul Diaconescu

Actorul Paul Diaconescu s-a născut în Pucioasa, Dâmboviţa, pe 10 februarie 1989, iar pelicula "Bună! Ce faci?", regizată de Alexandru Maftei, reprezintă debutul său în lungmetraj. Ulterior, a jucat împreună cu iubita lui de atunci, Mădălina Anea, în serialul "Îngeri pierduți", în 2012, și apoi, un an mai târziu, tot cu ea a fost partener în comedia "Mamaia". Joacă apoi în "Lady of Csejte" (2015), "Veni, Vidi, Fugi: I came, I saw, I fled"  (2016), "Comrade Detective / Tovarășul milițian" (2017) și "O secundă" (2021). În urmă cu doi ani a primit un alt rol în serialul "Triplusec" de la Pro Tv și anul acesta a participat și la emisiunea "iUmor" de la Antena 1, cu care a ajuns în finală.

Citește și:

INTERVIU Paul Diaconescu, concurent la "Ferma": «Am fost operat 3 ore pentru a mi se extirpa o tumoră»

George Burcea continuă războiul declarațiilor la "Ferma": «Mi-a spus că nici în 20 de ani nu voi face banii ei»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net