Ioana Blaj, la dispoziţia copiilor, în Dubai. Ce nu i-a plăcut în vacanță

Ultima actualizare:

    Ioana are un băieţel de 5 ani, pe Filip, şi o fetiţă de doi ani şi jumătate
Ioana are un băieţel de 5 ani, pe Filip, şi o fetiţă de doi ani şi jumătate

Pentru Ioana Blaj, Dubaiul este destinaţia ideală pentru copii, în această perioadă. Temperatura perfectă, apa caldă şi nesfârşitele atracţii pentru cei mici au convins-o să plece, în ianuarie, cu toată familia.

„A fost o vacanță extrem de plină, de frumoasă, dar și de obositoare. Ne-am axat doar pe activități pentru copii. Am fost la Motion Gate, Lego Land, Lego Aqua Park, IMG World of Adventures, Acvariu, în safari prin deșert. A fost o experiență minunată pentru copii și implicit pentru noi, însă după o vacanță ca asta am nevoie, cu siguranță, de o vacanță doar cu iubitul meu. Nu pot spune că m-am odihnit, dar faptul ca am reușit să petrec atâtea zile alături de ai mei cei mai dragi și să-i văd fericiți, mi-a umplut inima de bucurie”, a declarat actriţa din serialul „Sacrificiul”, al cărui nou sezon va avea premiera în 12 februarie la Antena 1.

Dar nu toate sunt roz în Dubai şi nu mereu curge lapte şi miere. Ioana Blaj a trăit şi momente care au făcut-o să cam strâmbe din nas.

Ioana Blaj şi soţul ei, Ducu Ion
Ioana Blaj şi soţul ei, Ducu Ion

„Acolo am realizat cât de norocoasă sunt că trăiesc într-o ţară în care femeia se poate îmbrăca aşa cum îşi doreşte, se poate comporta cum vrea pe stradă, poate să se ţină de mână cu soţul ei şi îl poate săruta atunci când îi cere inima. Tare ciudat m-am simţit când la Moschee m-au pus să stau la coadă, în timp ce pe băieţi i-au lăsat să intre în faţă pentru  că erau cu căruciorul. Le-am explicat că suntem împreună, însă fără efect”. 

Ioana Blaj a avut experiențe plăcute, dar a rămas și cu un gust amar în urma vacanței din Dubai
Ioana Blaj a avut experiențe plăcute, dar a rămas și cu un gust amar în urma vacanței din Dubai

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net