Ioana Dichiseanu nu-și revine după moartea tatălui: "Nu mă pot despărți de hainele lui"

Ultima actualizare:

    Ion și Ioana Dichiseanu, tată și fiicăfoto: Facebook
Ion și Ioana Dichiseanu, tată și fiicăfoto: Facebook

La aproape șase luni de la moartea marelui actor Ion Dichiseanu, fiica acestuia, Ioana, nu se poate despărți de lucrurile care i-au aparținut tatălui său. Îi ține și acum hainele în dulap și nu se îndură să le dea de pomană, conform obiceiurilor creștinești.

Ioana Dichiseanu a păstrat aproape toate hainele pe care tatăl său le purta și îi este imposibil să se despartă de ele. „Am dat câteva lucruri, dar nu mă pot despărți de hainele lui. I-am păstrat costumul lui preferat, alb. Când mă mai uit la lucrurile sale, simt că mă răscolesc, dar în același timp am senzația că îmi este aproape și nu pot să le dau”, a declarat Ioana Dichiseanu pentru Fanatik.ro.

Când va face parastasul de 6 luni

Pe 20 noiembrie, familia maestrului va face parastasul de șase luni la biserică. Cu o lună înainte, pe 20 octombrie, când regretatul actor ar fi împlinit 88 de ani, Ioana și-ar fi dorit să facă o masă la restaurant, însă din cauza restricțiilor actuale a renunțat la idee. “Mi-aș fi dorit pe 20 octombrie să facem o masă la restaurant, dar cu restricțiile astea și cu situația pe care o trăim îmi este și frică. Vom face însă o slujbă religioasă, cum este creștinește”, a mai spus fiica lui Ion Dichiseanu.

Citește și:

VIDEO Parastas grandios la 40 de zile de la moartea lui Ion Dichiseanu. În cimitir a fost adus un ecran uriaş

FOTO Mesaj sublim pe coroana lui Ion Dichiseanu de la fiică, nepoțică și fosta soție. Ioana și Simona au ales flori speciale pentru Dichi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
banner laurette png
banner Adrian mutu png
banner kamara png
banner Antonela Pătruț png
oreste permis jpeg
banner cinci farfuze png
 Concertul lui Ed Sheeran de la București, care va avea loc în data de 24 august 2024, pe Arena Națională, îi va surprinde pe fani cu un concept de scenă unic în lumeCredit foto: Zak Walters
carmen trandafir jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net