Ion Iliescu îşi sărbătoreşte mâine, 3 martie, ziua de naştere. Fostul preşedinte al României împlineşte 90 de ani.


Preşedintele de onoare al PSD s-a născut în localitatea Olteniţa, judeţul Călăraşi, şi a dispărut în ultima perioadă din lumina reflectoarelor din cauza unei probleme minore de sănătate. Totuşi, din când în când, aflăm că Ion Iliescu se internează la Spitalul Elias din Capitală, acuzând probleme cardiace. 

Anul trecut a suferit o operație la inimă

De altfel, anul trecut, în luna aprilie, a suferit o operaţie la inimă. Problemele cardiace au apărut în 2005, când medicii i-au montat cinci stenturi, iar în 2007 Ion Iliescu a suferit, la Paris, o intervenţie la artera coronariană, când i s-a adăugat un al şaselea stent. Ion Iliescu a rămas activ în viaţa publică până în 2017, după care a încetat să mai iasă din casă şi să mai scrie pe blogul său.

Venit din Partidul Comunist, Iliescu a devenit, la Revoluţia din 1989, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, prima structură politică a ţării, iar mai apoi preşedintele României, pentru două mandate. Iliescu este cercetat în două dosare, unul privind Revoluţia, şi unul privind Mineriadele din 1990. 

Loading...