Ionuţ Tănase, fostul câştigător de la „Dansez pentru tine”: „Simt aceeaşi singurătate ca în copilărie”

Ultima actualizare:

    Ionuţ Tănase a scris o carte autobiografică
Ionuţ Tănase a scris o carte autobiografică

A avut o copilărie tristă, a trăit toată viaţa prin centre de plasament, însă viaţa i s-a schimbat în 2011, odată cu participarea la emisiunea „Dansez pentru tine”. Ionuţ Tănase a câştigat atunci premiul cel mare de 60.000 de euro şi tot în acea perioadă, la preselecţii, a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soţie. Soarele începea să strălucească pe strada lui, însă fericirea a durat numai şase ani. În prezent, Ionuţ trece prin aceeaşi stare de depresie şi singurătate.

Ionuţ Tănase (30 de ani) nu a avut o viaţă uşoară. „Am muncit pentru fiecare firimitură de pâine, am dormit şi prin scări de bloc, nici acum nu îmi explic cum de nu am îngheţat. Puteam să mor de atâtea ori... Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu mine”, ne povestea el în urmă cu cinci ani. Era fericit, avea o mică afacere, îşi întemeiase o familie frumoasă. Pe Camelia a cunoscut-o chiar la preselecţiile concursului, în 2011, şi o considera sufletul lui pereche. “Aveam impresia că ne ştim de-o viaţă, era o conexiune incredibilă între noi. Ne iubim enorm”, ne spunea Ionuţ într-un interviu mai vechi. După 3 luni se logodeau, iar doi ani mai târziu apărea pe lume fiul lor, Matei (acum în vârstă de aproape 5 ani). În urmă cu un an şi 4 luni s-a născut fiica lor, Diana, o frumuseţe de fetiţă. Părea familia perfectă.


    Are doi copii superbi, Matei şi pe Diana, pe care îi iubeşte mai mult decât orice pe lume
Are doi copii superbi, Matei şi pe Diana, pe care îi iubeşte mai mult decât orice pe lume

Din păcate, fericirea a durat până la începutul acestei luni. Din senin, Ionuţ Tănase a anunţat că a divorţat. Discret din fire, artistul a refuzat să dea detalii despre motivul divorţului, mărturisind numai că „decizia a fost a ei”. „Am acelaşi gol în stomac, aceeaşi senzaţie oribilă de singurătate pe care am trăit-o în copilărie. Trebuie să mă lupt singur. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi trece peste. Aveam câteva proiecte profesionale şi planuri, ne gândeam să ne mutăm în Bucureşti... (n.r. acum locuiesc în Braşov), dar acum au picat toate şi nu îmi mai stă gândul la nimic”, a mărturisit el pentru Click!.


    Ionuţ şi Camelia au trăit împreună o frumoasă poveste de dragoste
Ionuţ şi Camelia au trăit împreună o frumoasă poveste de dragoste

Despre Camelia (28 de ani) are în continuare numai cuvinte frumoase. Ba mai mult, îşi asumă partea lui de vină pentru cele întâmplate. În acest sens, a publicat pe pagina sa de Facebook un manifest cu 20 de sfaturi pentru bărbaţii însuraţi sau cei care vor să-şi păstreze relaţia. Iată-l mai jos!

1. NICIODATĂ nu înceta s-o curtezi. NICIODATĂ nu înceta s-o cunoști.

Cea mai mare greșeală pe care o comitem este că ne privim femeia ca pe ceva ce am meritat. Când i-ai cerut să se căsătorească cu tine, erai convins că mereu vei încerca s-o cucerești și s-o aperi. Dar cu anii promisiunile date se uită. Soția ta-este ce mai importantă și mai sfântă comoară din viața ta. SINGUR ȚI-AI ALES ACEST CADOU. Nu uita acest lucru. Și nu-ți fie lene să-ți susții dragostea.

2. Apără-ți inima.

Trebuie să aperi nu doar inima ei, ci și propria-ți inimă. Apăr-0 cu multă atenție de alte femei. Iubește-te și nu te preocupa pentru fleacuri. Nimeni nu trebuie să pretindă la inima ta, în afară de soția ta. Iar ea, din contra trebuie să apeleze la inima ta atunci când își dorește.

3. Îndrăgostește-te. Iar și iar.

Te schimbi în permanență. Nu mai ești același om cu care s-a căsătorit. Peste cinci ani nu vei mai fi același. Schimbările sunt permanente, de aceea trebuie să alegi în mod conștient viața în doi în fiecare zi. Luptă pentru a-i câștiga iubirea, așa cum ai făcut-o în primele zile după ce ai cunoscut-o.

4. CĂUTĂ ÎN EA TOT CE-I MAI BUN.

Concentrează-ți atenția pe ceea ce-ți place în ea, nu pe ceea ce te irită. Doar așa iubirea ta va continua să crească. Concentrează-te pe acele momente din viață, în care te simți absolut iubit și absolut fericit. Doar te-ai însurat cu ea nu din pură întâmplare!

5. NU ÎNCERCA S-O SCHIMBI. NU ASTA ESTE MISIUNEA TA.

Misiunea ta este s-o iubești. Pur și simplu. Nu încerca s-o schimbi după tine. Nu o strica. Atunci ea singură se va schimba în așa fel, încât îți va fi și mai dragă.

6. Asumă-ți toată responsabilitatea.

Asumă-ți responsabilitatea pentru emoțiile ei. Fericirea ta personală nu este grija soției tale. Ea nu te poate face fericit, dacă tu nu-ți dorești asta. Tu porți răspundere pentru ca toți membrii familiei tale să fie fericiți. Dacă poți să fii fericit, și ea va fi fericită, și întreaga ta familie.

7. Niciodată nu o învinui pentru supărările tale.

Dacă ești indispus, sau supărat pe soția ta, acestea sunt doar emoțiile tale și doar alegerea ta. Emoțiile tale sunt responsabilitatea ta. Femeia ta nu este responsabilă să-ți lecuiască rănile din copilărie sau să fugă în pas cu emoțiile tale. Dacă simți nevoia, ia o pauză, fii singur și fă-ți ordine în minte. Imediat cum îți vei stabiliza fonul emoțional, vei observa că relațiile din familie se vor îmbunătăți/

8. PERMITE-I FEMEII TALE SĂ TRĂIASCĂ.

Când nu are dispoziție bună, sau este foarte tristă, nu încerca să rezolvi totul imediat. Dispoziția ei pozitivă nu este munca ta. Pur și simplu explică-i, că supărările, suferințele temporare sunt un lucru normal. Femeile sunt făcute ca să primească toate lucrurile cu multă emoție. Și nu poți face nimic cu asta. Dar las-o să știe că poate conta oricând pe tine. Când se va calma, va înțelege că ești un bărbat adevărat. Că poate avea încredere în tine: doar nu vei fugi din apartament de fiecare dată când ea va fi tristă. Oferă-i siguranța că îi vei fi alături indiferent dacă plânge sau dacă se confruntă cu greutăți.

9. Fiți proști.

Nu te judeca prea serios. Zâmbește mai des. Și fă-o și pe ea să râdă. Zâmbetul face viața mai simplă.

10. Pătrunde în sufletul ei în fiecare zi.

Află care sunt lucrurile care o fac să se simtă iubită și apărată. Dacă simți nevoia, fă o listă cu 10 lucruri care o fac fericită. Fă din această listă o prioritate. Încearcă în fiecare zi s-o impui să se simtă regină.

11. Fii prezent.

Fii mai atent cu viața ei. Dacă îți povestește ceva, ascultă. Fă tot ceea ce trebuie pentru a comunica cât mai mult cu ea. Comportă-te de parcă ar fi cel mai prețios client al tău.

12. ACCEPTĂ-I SENZUALITATEA.

Vezi sexul doar ca pe o modalitate de a scăpa de stres. Sexul este o posibilitate pentru tine de a intra în cel mai adânc colțișor al sufletului ei. Permite-ți să te dizolvi în gingășia ei. Las-o să știe că poate avea încredere în tine 100% – atât în pat cât și în viață.

14. Oferă-i spațiu personal.

Oferă-i timp liber. Permite-i să se întâlnească cu prietenele și să aibă pasiuni. Dă-i șansa să-și umple sufletul cu energie. Periodic rămâi singur cu copiii. Oferă-i șansa să se odihnească și să se distreze. Ea are nevoie de odihnă nu mai puțin decât tine.

15. Fii vulnerabil.

Fii pregătit să împarți cu ea fricile și sentimentele tale. Recunoaște-ți greșelile. Cere-ți scuze.

16. Fii absolut sincer cu ea.

Dacă vrei ca între voi să existe încredere, fii gata să împarți totul cu ea, mai ales secretele pe care niciodată nu le împarți cu nimeni. Pentru asta ai nevoie de bărbăție. Doar după ce îți vei deschide complet inima, între voi va începe dragostea adevărată. Poartă mască unde vrei, dar scoate-o atunci când te întorci acasă.

17. Nu încetați să creșteți împreună.

Apa stătătoare este plină de mâl, iar fluxul mergător de apăr este mereu rece și proaspăt. Atrofia este un proces firesc pentru mușchii care nu sunt ocupați. La fel e și cu relațiile. Dacă încetezi să lucrezi asupra relației tale, ea cu siguranță se va ofili. Găsiți scopuri și vise comune. Faceți-vă planuri comune. Și munciți împreună pentru a le realiza.

18. NU VĂ FACEȚI GRIJI PENTRU BANI.

Banii sunt o resursă pe care trebuie s-o gestionați ca o echipă. Ei nu vă vor ajuta niciodată dacă vă este frică să-i pierdeți. Învață să ai încredere în partenerul tău. Și ține minte, nu e bine să ascunzi banii de soție.

19. Uită.

Iartă repede și nu-ți aminti niciodată de supărările vechi. Concentrează-te pe viitor, și nu permite trecutului să-și strice planurile. Nu permite istoriei din trecut să te țină prizonier. Ține minte greșelile care au fost făcute, dar doar cu scop practic. Nu reflexa.

20. ÎNTOTDEAUNA ALEGE DRAGOSTEA

La urma urmei, acesta poate fi singurul sfat. Folosește-l ca pe un principiu principal în viața ta, datorită căruia poți schimba totul. Dacă vei alege dragostea, nimic nu va putea pune în pericol fericirea voastră. Dragostea mereu învinge.

«Căsnicia nu e doar despre – «au trăit împreună până la adânci bătrâneți». Este o muncă. Este o permanentă investiție în relația ta. Doar așa poți trece peste testul timpului. Lucrează asupra relației tale, și fericirea nu va întârzia să apară.

Căsnicia, ca și viața are urcușuri și coborâșuri. Învață din toate etapele. Învățați să vă iubiți reciproc, asta vă va oferi puteri și perspective. Să păstrezi această construcție este posibil doar dacă vei schimba cu atenție cărămizile care țin să cadă”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tepari 01 jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net