Korn, în sfârşit la Bucureşti

Ultima actualizare:

    Korn este una dintre cele mai cunoscute şi iubite trupe din lume Afişul Concertului
Korn este una dintre cele mai cunoscute şi iubite trupe din lume Afişul Concertului

După ani de aşteptare şi zeci de zvonuri, fanii Korn au parte de o confirmare: trupa va cânta anul acesta pentru prima dată la Bucureşti! Concertul va avea loc în data de 3 august, la Arenele Romane.

Korn este una dintre cele mai cunoscute trupe din lume, având peste 20 de ani de cariera de-a lungul căreia au reuşit să-şi păstreze un loc fruntaş în lista preferinţelor iubitorilor acestui gen. Lansată în 1993 cu albumul demo Neidermayer's Mind, Korn a cunoscut succesul internaţional odată cu cel de-al treilea album din cariera, Follow the Leader (1998), care a debutat direct pe primul loc în clasamentul Billboard 200, fiind răsplătit cu cinci discuri de platină pentru vânzări de peste 10 milioane de copii în întreaga lume.

Korn vine în România!

Albumul Issues, cel de-al patrulea, lansat doar un an mai tarziu, a avut acelaşi debut fulminant, ocupând prima poziţie din Billboard 200, cu peste 500.000 de copii vândute în prima săptămână. Trupa a sărbătorit momentul cu un concert live în cadrul celebrului Apollo Theater din New York. A fost primul eveniment de acest gen realizat de o trupa rock în ultimii 50 de ani.

Concertul celor de la Korn, programat în data de 3 august!

Au urmat alte 7 materiale discografice, trupa trecându-şi în CV, de-a lungul timpului, numeroase alte performanţe muzicale, printre care 19 nominalizari şi 7 trofee în cadrul unor gale ale industriei de profil precum: MTV Europe Music Awards şi MTV Asia Awards!

Muzica trupei Korn a fost întotdeauna specială şi a surprins înca de la început, fiind greu de încadrat în perimetrul unui singur gen. Deşi în stilul lor se regăsesc numeroase influenţe de la Metallica, Nirvana, Led Zeppelin, Alice in Chains, Sepultura, Faith No More, Red Hot Chili Peppers, Duran Duran, Slayer, Pink Floyd, Black Sabbath sau Anthrax, mare parte din muzica lor a fost inspirată şi din cultura hip hop. Alternative metal, alternative rock, grunge metal, post-grunge, hard rock, rap metal, funk metal, groove metal sau industrial metal sunt doar câteva dintre etichetele muzicale aplicate stilului Korn.

Formula actuală a trupei Korn

Anul acesta, Korn va ajunge pentru prima dată şi la Bucureşti, în formula Jonathan Davis (vezi mesajul lui pentru fani!) (voce, cimpoi), James "Munky" Shaffer (chitară), Brian "Head" Welch (chitara, backing vocal), Reginald "Fieldy" Arvizu (bass) şi Ray Luzier (tobe, percutie). Concertul va avea loc în data de 3 august, la Arenele Romane. Va include cele mai tari hituri, dar şi piese de pe primul album al trupei, cu ocazia celei de-a 20-a aniversari. In deschidere publicul va putea să-i vadă pe: Point Blank (Macedonia), Coma, Implant Pentru Refuz si DJ Hefe. Biletele  se vor pune în vanzare începând de marţi, 10 februarie, pe www.myticket.ro, la preţul de 140 de lei. Ulterior, acestea vor putea fi achiziţionate la preţul de 160 de lei.

image
image
image
image
image
image
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net