Lanț de decese în rândul soliștilor de folclor, din cauza Covid. Ce mai recentă tragedie, Petrică Moise și fiica lui

Ultima actualizare:

    Cinci soliști iubiți din muzica populară, care s-au stins din cauza Covidfotografii: Facebook
Cinci soliști iubiți din muzica populară, care s-au stins din cauza Covidfotografii: Facebook

Drama familiei solistului Petrică Moise, extrem de iubit în Banatul natal, este doar cea mai recentă dintr-un lung șir de decese, cauzate de Covid, în rândul artiștilor de muzică populară. Anul trecut au fost plânși Nelu Bălășoiu, Nicolae Sabău, Vasile Barani, iar anul acesta s-au stins George Finiș și Petrică Moise. Să nu uităm emblemele muzicii lăutărești, Nelu Ploieșteanu, Cornelia Catanga și Gabi Luncă.

Tragedie de nedescris în familia lui Petrică Moise! Fiica artistului, Lia Moise, a fost și ea răspusă de virusul Sars-CoV-2, la câteva zile după ce tatăl său, Petrică Moise, a fost înmormântat. Ambii fuseseră infectați cu Covid. Lia Moise, la rândul său interpretă de romanțe, era internată, la fel ca tatăl său, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, după ce a fost diagnosticată cu COVID, anunță opinatimișoarei.ro.  Vestea tragică a fost dată pe rețelele de socializare, pe o pagină de Facebook dedicată folclorului bănățean. 


    Petrică Moise și fiica lui, Liafoto: Facebook
Petrică Moise și fiica lui, Liafoto: Facebook

“La numai 51 de ani anunțăm plecarea la cele veșnice a celei care a fost nimeni alta decât Lia Moise, fiica maestrului nostru drag Petrică Moise, cel care, recent, ne-a lăsat un gol imens în suflete. Vestea este cu atât mai tristă pentru toți bănățenii și nu numai. Veșnică pomenire în împărăția lui Dumnezeu” au scris internauții.  

Lia Moise locuia împreună cu tatăl ei (74 ani) și amândoi au ajuns la spital cu plămânii grav afectați, starea lor de sănătate înrăutățindu-se extrem de rapid. La fel ca Petrică Moise, fiica lui cea mică, Lia, nu era vaccinată anti-Covid. Petrică Moise, care era unul dintre cei mai renumiți cântăreți de muzică populară din Banat, a murit în data de 2 octombrie, fiind înmormântat în cimitirul din localitatea natală, Chișoda. 

Petrică Moise, biografie

Petrică Moise s-a născut la 19 iunie 1947, în Chișoda, județul Timiș. A descoperit muzica la școala generală din Chișoda și a fost îndrumat spre Liceul de Muzică și Arte Plastice din Timișoara, unde a absolvit clasa de instrumente de percuție. A mers apoi la Conservatorul de Muzică Gh. Dima din Cluj și a fost component al Ansamblului Mărțișorul al Casei Studenților din Cluj, dar a renunțat la Conservator. În 1971 a mers la Facultatea de Muzică a Institutului Pedagogic din cadrul Universității din Timișoara. Din 1971 a mers la Ansamblul Doina Timișului și la Ansamblul Timișul. 

Colegii de breaslă, șocați de dubla tragedie

Colegii de breaslă ai artistului au fost șocați de tragedia care a lovit familia. Lia Lungu, colega de breaslă a lui Petrică Moise, a primit vestea cu mare tristețe. Aflată în SUA, ea a deplâns moartea acestuia. ”Grea veste, Pătru, nu mai este, Îi rămân cântările, Să îi plângă urmele, Să îi cânte numele, Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească pe Petrica Moise”, a punctat Lia Lungu în câteva versuri. Și moartea fulgerătoare a fetei sale, Lia Moise a șocat-o pe interpreta de folclor din Banat și regretă că cei doi s-au stins din viață.”Dumnezeu să o odihnească în pace alături de Petrică, pe care-l va întâlni la tatăl Creatorul”, ne-a spus Lia Lungu. 

”Rămas bun uică Petrică! Dumnezeu să te odihnească în pace și în lumina! Vei rămâne veșnic în amintirea noastră și a celor ce au iubit muzică populară! Sincere condoleanțe familiei!”, a scris și artistul Adrian Stanca. 

Nelu Bălășoiu a murit pe 21 aprilie 2020

Covid a făcut însă mai multe victime în rândul muzicii populare. Nelu Bălăşoiu a murit infectat cu Sars-Cov-2 anul trecut, pe 21 aprilie. Îndrăgitul interpret de muzică populară avea 71 de ani și era internat la spitalul din Suceava. La scurt timp după confirmarea diagnosticului, artistul a suferit un atac vascular cerebral și a intrat în comă. Nelu Bălășoiu era unul dintre cei mai iubiți artiști de folclor, din anii comunismului, și a făcut pereche și pe scenă, și în viața reală, cu solista Maria Cornescu.


    Nelu Bălășoiu, 71 de ani, Mehedinți
Nelu Bălășoiu, 71 de ani, Mehedinți

Nicolae Sabău s-a stins la 91 de ani

Cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău a murit pe 30 decembrie 2020, la vârsta de 91 de ani. Solistul era internat cu Covid la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, unde a fost confirmat pozitiv, apoi a fost transferat la Spitalul Suport TBC Baia Mare. Nicolae Sabău s-a născut la 7 decembrie 1929, în comuna Cicârlău din Maramureş. Artistul a lăsat o zestre discografică impresionantă, având o carieră de peste 50 de ani, relevantă pentru vetrele etnografice din Maramureş, Chioar, Codru, Oaş şi Lapuş. 


    Nicolae Sabău, 91 de ani, Maramureș
Nicolae Sabău, 91 de ani, Maramureș

Violonistul Vasile Barani a murit la 62 de ani

Vasile Barani, unul dintre cei mai talentaţi violonişti din ţară, a fost răpus de coronavirus, la vârsta de 62 de ani. În octombrie anul trecut, acesta fusese internat la Spitalul Municipal Sighet, unde a și decedat. Vasile Barani a făcut mult timp duet cu interpreta Ancuța Anghel, iar muzica sa era apreciată în zona Maramureșului. 


    Vasile Barani, 62 de ani, Maramureș
Vasile Barani, 62 de ani, Maramureș

George Finiș, răpus de Covid la 61 de ani

George Finiş, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară din judeţul Suceava, a murit pe 17 aprilie 2021, la Spitalul Judeţean Suceava, după o luptă grea cu Covid-19. George Finiş a fost internat pe 25 martie, la Spitalul Judeţean Suceava, cu o formă gravă de coronavirus. Artistul, în vârstă de 61 de ani, a stat inițial 7 zile acasă, sub tratamentul medicului de familie. N-a răspuns la medicație, iar starea i s-a agravat. Când saturația de oxigen i-a scăzut la 80 la sută, medicul de familie i-a recomandat internarea în spital. Din păcate, artistul nu a răspuns la tratamentul administrat.


    George Finiș, 61 de ani, Bucovina
George Finiș, 61 de ani, Bucovina

Muzica lăutărească, decimată

Grea lovitură pentru lumea muzicii de petrecere în acest an: s-au stins din viață trei mari nume. Cornelia Catanga a murit pe 26 martie, la scurt timp după ce pe 9 martie împlinise vârsta de 63 de ani. Cântareața de muzică lăutărească a fost infectată de coronavirus și a fost îngropată într-un sac, conform protocolului covid 19. La scurt timp după aceasta au urmat Nelu Ploieșteanu, apoi celebra Gabi Luncă, în aceeași zi, pe data de 2 aprilie a acestui an. Și aceștia au fost înmormântați în aceleași condiții impuse de pandemie. 

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net