Veste bună pentru fanii serialului de la Pro TV! S-au reluat filmările producţiei de pe 10 iunie, când toată echipa s-a reunit în orăşelul Fierbinţi, din Ialomiţa. Actorii din rolurile principale s-au bucurat de revedere şi au sărbătorit revenirea pe platourile de filmare cu câteva imagini din prima zi în care s-au întors la muncă.


După trei luni de izolare, timp în care s-au oprit filmările pentru sezonul 17 al celui mai vizionat serial de la Pro TV, iată că o parte din echipa din “Las Fierbinţi” s-a întors la muncă pentru noi episoade. Pe 10 iunie o mare parte dintre actorii din serial au început să posteze imagini din locul în care se filmează, adică din oraşul Fierbinţi.

Surse avizate de la Pro Tv ne-au confirmat că acest lucru este adevărat şi că au început filmările pentru un sezon următor care va fi difuzat la toamnă. Toma Cuzin (43 de ani) alias Firicel, a postat primele imagini cu Adrian Văncică (43 de ani) alias Celentano şi Mirela Oprişor (47 de ani) - Aspirina, probabil dintr-o pauză de filmare. La rândul ei, interpreta Aspirinei a publicat şi ea câteva imagini dintr-o pauză de la filmări alături de colegele ei Anca Dumitra (32 de ani) care o interpretează pe Geanina şi Ecaterina Tugulea (37 de ani, Dalida), îmbracte în personaje şi a scris sub ele “bucuria regăsirii”.

«Dalida» și-a dus colegii la cireșe

Împreună au mâncat şi cireşe într-o pauză şi toată lumea a povestit că le era dor de filmări şi revedere şi că abia aşteptau să se întoarcă să lucreze din nou, dar şi să se revadă cu colegii, cu care doar s-au auzit la telefon în ultimele luni. Şi Mihai Bobonete, interpretul lui Bobiţă din acelaşi serial, s-a bucurat că s-au întors filmările, însă acesta este cu gândul la aniversarea de duminică, atunci când va împlini 40 de ani, ocazie cu care organizează pe Facebook o strângere de fonduri.

După prima zi de filmări şi reacomodare, Ecaterina Ladin şi-a invitat colegele la casa socrilor ei din Moldova pe care şi-au cumpărat-o înainte de pandemie în oraşul Fierbinţi. După ce au scăpat de hainele şi accesoriile pe care le poartă personajele lor pestriţe, interpreta Dalidei le-a arătat colegelor sale grădina şi le-a invitat la cules de cireşe, căci are mulţi cireşi în grădina casei. Fetele s-au delectat cu fructele dulci şi nu au ratat ocazia de a face fotografii cu pomii fructiferi din curtea Tincuţei. În primăvară, când s-au oprit filmările la “Las Fiebinti” din cauza Pandemiei de CoVid-19, se filma sezonul 17 al producţiei. Acum s-au reluat filmările pentru această toamnă în aceeaşi formulă, cu aceiaşi actori care joacă aceleaşi personaje. 

 

Loading...
Citeste tot despre: