Laura Bretan și-a luat cetățenia română. Prin ce probe a trecut soprana

Ultima actualizare:

    Laura Bretan are ambii părinți români sadea
Laura Bretan are ambii părinți români sadea

La numai 16 ani, Laura Bretan declară sus și tare că își dorește să reprezinte România la Eurovision și că e decisă să câștige la Tel Aviv și să aducă finala Eurovision 2020 în țară.

Artista născută în SUA a obținut recent cetățenia română, iar faptul că a câștigat al șaselea sezon al emisiunii „Românii au Talent” (ProTV) a ajutat-o în acest demers.

În fața autorităților, Laura Bretan a prezentat, printre altele, acordul părinților, dovada că a petrecut cel puțin șase luni pe an în România, cazierul judiciar, dovada că deține aici, în chirie sau în proprietate, un spațiu de locuit și că a realizat venituri pe teritoriul țării.

În cadrul unui interviu, vedeta a susținut teste de limba română, scris şi citit, a demonstrat că știe Constituţia României şi imnul naţional și că are noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, inclusiv din istorie şi geografie.

La concurență, Mihai Trăistariu s-a înscris în competiție și își dorește să ne reprezinte din nou la Eurovision. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net