Acesta a fost primul Paşte în care Laura Cosoi nu a mai alergat între Iaşi şi Târgu Mureş.


În acest an a ales să petreacă în Maramureş, împreună cu soţul, mama şi prietena ei din copilărie.

l215-special-2.jpg

Laura s-a cazat la o pensiune din Baia Sprie

 

Locurile de o simplitate ce amintesc de satul bunicilor, casele în stil rustic, aerul curat, pei-sajele de vis şi mâncarea bună au fost ingredientele unei vacanţe de neuitat.

l315-special-3.jpg

De Paşte, animalele, dar parcă şi natura au purtat straie de sărbătoare

 

 „Sunt copleşită de fericirea, lumina şi tihna locului în care mă aflu. Maramureşul are un farmec deosebit în perioada asta a anului, e o destinaţie care nouă ne aduce liniştea mult dorită”, îşi începe Laura povestea.

l415-special-laura-cosoi-72.jpg

De Paşte, animalele, dar parcă şi natura au purtat straie de sărbătoare

 

S-a cazat la o pensiune din Baia Sprie, unde a mai fost de câteva ori în trecut.

S-a plimbat prin împrejurimi, a făcut drumeţii până la Lacul Albastru, s-a bucurat de soare pe dealurile de lângă satul Breb, iar seara de focul din faţa căsuţei de lemn în care a stat.

l515-special-5.jpg

În vacanţele ei, Laura apreciază simplitatea locurilor pe care le vizitează

 

În noaptea de Înviere au mers cu toţii la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Surdeşti.

l615-special-6.jpg

A văzut Lacul Albastru împreună cu soţul ei, Cosmin

 

„Domnea o linişte absolută în jurul nostru, cerul era senin, mirosea a lemn ars şi a tămâie. Aşa a fost noaptea noastră, încărcată cu însemnătate şi credinţă. Ne pregătim acum să mergem la Rozavlea să-l vizităm pe prietenul nostru Nicolai Tand. De-abia aştept să văd ce ne-a pregătit pentru masa de Paşte!”, a scris vedeta pe blogul ei.

 
 
Loading...