Laurette și-a făcut salon de masaj: "Vreau să am afacerea mea, ca să-mi pot crește copilul"

Ultima actualizare:

    Laurettefoto: Ștefan Ovidiu Photography
Laurettefoto: Ștefan Ovidiu Photography

După scandalurile din ultima perioadă, Laurette Atindehou a trecut la lucruri mai serioase. Ea a decis să intre în lumea afacerilor, așa că peste numai o lună își va deschide propriul salon de masaj, situat în zona Moșilor-Obor. "Lucrez de 6 luni la acest proiect. Am închiriat o vilă de 160 mp, am luat aparatura necesară, iar în septembrie inaugurez salonul", ne-a spus vedeta.

A cochetat cu muzica, a lucrat la un notariat, apoi și-a încercat norocul și în domeniul modei, însă nu a avut prea mult succes în cele enumerate. Anul acesta, Laurette Atindehou (35 de ani) s-a gândit să încerce și în domeniul frumuseții, iar cel mai potrivit pentru ea ar fi fost un business în domeniul masajului. Iată că în urmă cu șase luni a trecut la lucrurile practice. Și-a închiriat un spațiu de 160 de metri pătrați, în zona Calea Moșilor-Bucur Obor, și a început să îl renoveze și să îl facă funcțional.

Laurette are un asociat în afacerea cu salonul de masaj

"Îmi deschid salon de masaj și manichiură. Prin februarie am început toate demersurile și vom fi gata abia prin septembrie. Este o vilă care are o suprafață de 160 mp și pe care o vom amenaja pentru serviciile de masaj și manichiură-pedichiură. Am adus o parte din mobilier din Italia, am mai luat de la furnizori și de la alte firme specializate. Vom avea 6 angajate, iar cei interesați vor putea face orice tip de masaj doresc. De relaxare, anticelulitic, cu pietre vulcanice, terapeutic sau cu bambus. Iar la serviciile de mani-pedi vom avea personal specializat, de asemenea. Încă nu am ajuns să stabilim lista de prețuri, pentru că mai avem multe alte lucruri de pus la punct. Vreau să am afacerea mea, ca să-mi pot crește copilul", a povestit, pentru Click!, Laurette Atindehou, mama unei fetițe de aproape 10 ani, Serena Luce Maria.


    Laurette își promovează salonul pe rețelele socialefoto: Instagram
Laurette își promovează salonul pe rețelele socialefoto: Instagram

Investiția este una medie, însă cheltuielile au fost suportate în mare parte de persoana cu care s-a asociat în acest business. "Nu sunt singură, am un asociat, o persoană căreia nu vreau să îi dau numele, pentru că nu este personă publică. Au fost și încă mai sunt cheltuieli, dar așa este la început. Eu mă voi ocupa de tot ce înseamnă reclamă, promovare", ne-a mai spus mulatra. Pentru că a avut multe cheltuieli, anul acesta a renunțat la vacanțe. Dacă în anii trecuți avea cel puțin 3 destinații marcate în sezonul estival, iată că anul acesta a fost abia într-o vacnță alături de fiica ei. 

Citește și:

Laurette șochează: „Îl vedeam ca pe un posibil iubit”. A fost audiată la Poliție, în scandalul de la hotel

Laurette, prima reacție după scandalul de la hotel. S-a pozat în brațele iubitului și îi declară război agresorului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net