Lavinia Pîrva are o relaţie de peste un an cu Ştefan Bănică Jr. şi cum era normal, i-a cunoscut pe copiii lui, Radu şi Violeta.


Lavinia a povestit că îi plac mult copiii şi se înţelege bine cu fetiţele de vârsta Violetei, fiica lui Bănică cu Andreea Marin. Micuţa nu face nici ea excepţie. Cântăreaţa recunoaşte că se înţelege foarte bine cu ea.

"Am învăţat-o şi pe Violeta cântecele. Am multe fetiţe de vârsta ei prietene şi îmi place să le învăţ. Eu încă mă consider un copil şi cred că mai am nevoie de timp pentru a mă maturiza", a declarat Lavinia Pîrva, la Antena Stars.

Deşi momentan nu se vede mamă, pentru că încă se consideră copil, Lavinia crede că are fi o mamă bună, pentru că are calităţile necesare. 

"Aş fi o mamă bună, însă nu am încă acel sentiment matern. Eu trebuie să mă mai maturizez. Sunt convinsă că o să fiu o mamă bună. Eu sunt grijulie şi am tot ceea ce este necesar pentru a creşte un copil bine. Acum am un căţel, pe care îl iubesc, dar mama mă ajută mult să îl cresc", a completat iubita lui Bănică Jr. 

Nici când vine vorba de căsătorie, Lavinia nu crede că e momentul pentru aşa ceva. 

"Cred că lucrurile astea vin atunci când trebuie. Nu mă sperie să fiu femeie măritată, dar nu ştiu dacă ăsta este momentul. Nu trebuie să le programăm noi. Nu-mi place să vorbesc prea mult despre aceste lucruri, pentru că sunt lucrurile mele intime şi aş vrea să rămână acolo, în locul acela, al meu", a mai spus Lavinia.

A fost prinsă când pleca din blocul lui Bănică, în 2011

Lavinia Pîrva şi Ştefan Bănică Jr. au recunoscut că formează un cuplu în 2013, la nouă luni de la divorţul artistului de Andreea Marin. Mulţi au speculat că cei doi erau împreună de mai multă vreme, mai ales că Lavinia a fost surprinsă în 2011 de către fotoreporterii Click! când părăsea blocul în care locuia Ştefan. Atât ei, cât şi Andreea Marin au negat vehement zvonurile la acel moment. Însă, după ce Lavinia şi Ştefan şi-au asumat relaţia, "Zâna" a declarat că idila lor nu e o noutate pentru ea, semn că între cei a mai fost ceva în trecut. 

 
 
Loading...