Leo Iorga a murit la vârsta de 54 de ani. Artistul s-a luptat cu cancerul descoperit în 2011. Vestea a fost făcută chiar de colegul lui de trupă, Adrian Ordean, pe rețelele de socializare.


Leo Iorga a murit la vârsta de 54 de ani, după ce a ajuns în stare gravă la spital în urmă cu o săptămână. „Acum 5 minute, colegul meu de trupă LEO IORGA a plecat spre o lume mai bună… DUMNEZEU SĂ-L IERTE. Va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna”, a scris Adrian Ordean pe Facebook.

Diagnosticat cu cancer în 2010, a mers în Cuba şi Germania pentru tratamente

Problemele de sănătate pentru Leo Iorga au început în 2010, când a aflat că are cancer pulmonar. A fost operat la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, din Capitală, și i s-a extirpat un plămân. 

Pe parcurs, medicii i-au descoperit şi alte probleme la fel de grave. În toamna anului 2013 a suferit o operaţie noninvazivă pe creier, pentru extirparea unei tumori benigne. A recidivat în primăvara lui 2014, fiind operat atunci de medicii Sergiu Stoica şi Mihai Crăciun. 

De parcă nu ar fi fost de ajuns acest chin, în iulie 2015, Leo a suferit o altă operaţie la Fundeni, pentru extirparea unei tumori de pe glanda suprarenală. Artistul nu s-a lăsat înfrânt și a fost tocmai în Cuba în urmă cu doi ani pentru a face un vaccin-minune, care ar distruge celulele bolnave. 

În februarie, Leo a plecat în Germania, pentru un tratament revoluţionar de care a avut nevoie de alţi 70.000 de euro, strânşi cu ajutorul prietenilor şi fanilor. 

“Va face analize, urmează operaţia cu cel mai evoluat laser pentru a-i arde celulele canceroase, apoi va sta pentru tratament. Este destul de greu. Sperăm să fie bine. În urmă cu 9 ani, tata a rămas fără un plămân din cauza cancerului, acum sperăm să fie salvat cel rămas. A renunţat la fumat de atunci, nu a băut, a renunţat şi la carne acum un an, însă la ultima analiză s-au depistat aceste tumori. Tata ne zice mereu «nu mai fumaţi, că uite ce am păţit eu», însă e mai greu cu practica”, a declarat Eduard Iorga, la vremea respectivă.

Leo Iorga, viață trăită numai în muzică

Leo Iorga s-a născut în Arad, în anul 1964. Artistul s-a făcut remarcat chiar de la o vârstă fragedă, începând să cânte chiar de la 14 ani ca toboșar în trupa liceului "Ioan Slavici". Până în 1985 a colaborat cu grupul "Pacific". În 1988 a fost lead vocal la grupul Cargo, lansând hiturile "Brigadierii", "Povestiri din gară"; "Erata". Din toamna lui 1988 până în 1996, a devenit lead vocal al grupului Compact în componenţa Leo Iorga, Adrian Ordean , Vlady Cnejevici , Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu, formaţie catalogată de Florian Pittiş şi de mulţi alţii drept "formula de aur a Compactului".

Din 1997 până în anul 2001 a cântat alături de Adrian Ordean, George Patranoiu , Mario Ticlea , Bobiţă Stoica , Anca Neacşu, Irina Nicolae, Paul Pampon Neacşu, Cătălin "Bibanu" Dalvarea, Andi Savastre în formaţia Schimbul 3. Din 2003 a cântat alături de Pacifica. Din 2017, începuse să cânte cu Compact B, în calitate de invitat, dar şi cu Pacifica.

Fiul cel mic al lui Leo Iorga, mesaj emoționant după moartea tatălui

Paul Iorga a publicat un mesaj foarte emoționant pe rețelele de socializare, unde a publicat și o fotografie alături de tatăl lui, la radio. „Îmi va fi dor de tine”,  a scris Paul Iorga pe rețelel de socializare, în dreptul imaginii de mai jos, publicată pe Facebookul lui.

 

Loading...