Liliana Ştefan: «Suntem organizaţi, altfel nu am face faţă cu trei băieţi»

Ultima actualizare:

    Liliana Ştefan  şi Dan Bittman,  alături de  micuţul Mark  (11 ani)Foto: Dorin Constanda
Liliana Ştefan şi Dan Bittman, alături de micuţul Mark (11 ani)Foto: Dorin Constanda

Dan Bittman (55 de ani), solistul trupei Holograf, a fost mare crai în tinereţe, însă iată că de mai bine de două decenii s-a transformat într-un familist convins. Cea care l-a mai domolit este poeta Liliana Ştefan, mama celor trei copii ai lui. Frumuşica femeie este mână forte, reuşind să se impună într-o casă plină de bărbaţi.

La inaugurarea parcului de agrement ”A2 Wake Park”, de pe malul Lacului Sulimanu, eveniment care a avut loc joia trecută, patronul Dan Bittman  s-a bucurat de prezenţa iubitei sale, Liliana Ştefan, dar şi de cea a mezinului familiei, Mark. Cu acest prilej, celebra poetă ne-a vorbit despre cei trei băieţi ai lor.

”Mark, cel mic, e talentat la fotbal, dar are şi voce foarte bună, cred că o să moştenească coroana. Este un băieţel foarte tonic. N-are de gând să participe la concursuri muzicale, dar repetă singur  în baie. Aud nişte chestii de rămân cu gura căscată. Cel mijlociu, Patrick,  este fotbalist, e implicat şi serios, activează la un club din Bucureşti, a fost la nişte probe, l-au selecţionat şi va participa la un campionat”, ne-a spus Liliana.

Dar ea ne-a vorbit cu aceeaşi mândrie şi despre fiul lor cel mare, Alex: ”El este în elementul lui cu muzica, este DJ, în timpul liber. A avut un an complicat cu Bacalaureatul, cu învăţatul, pentru că în România nu e uşor”.


    Alex (17 ani) este  DJ în timpul liber
Alex (17 ani) este DJ în timpul liber

Liliana ne-a dezvăluit cum se decurcă în rolul de mămică: ”Sunt organizată, timpul nostru e drastic organizat pentru ca toţi să-şi poată urma pasiunile. Au ritmul lor, merg la şcoală dimineaţa, îi duce o maşină, apoi îi iau eu, îi duc la antrenamente. Se înţeleg bine între ei, sunt prieteni, sunt băieţi în regulă. Spun că ne-am ocupat bine de ei de când s-au născut şi acum culegem roadele. Avem nişte reguli, sunt şi ei conştienţi că sunt copiii noştri, dar nu-i interesează acest lucru foarte tare în sensul că sunt nişte băieţi foarte modeşti”. Dintre toţi, cel mai bun la învăţătură este Patrick, care a obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională.


    Patrick (14 ani) e fotbalist şi a obţinut nota 10 la matematică,  la Evaluarea NaţionalăFoto: Dorin Constanda
Patrick (14 ani) e fotbalist şi a obţinut nota 10 la matematică, la Evaluarea NaţionalăFoto: Dorin Constanda

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
banner adela popescu png
banner laurette png
image
actualitate.net
image
actualitate.net