Are 45 de ani, dar ţine pasul cu vremurile şi cu topurile. Luna aceasta, parcă mai mult ca niciodată, imaginea cameleonică a Loredanei Groza a fost prezentă peste tot. Totuşi, chipul din showbiz e diferit faţă de cel pe care îl vede ea, dimineaţa, în oglindă.


O vedem în fiecare vineri, de la ora 20.30, la “Vocea României” (PRO TV), show aflat acum în etapa duelurilor. Nu trece mult, iar prestaţia ei din juriu e întreruptă de pauzele publicitare, iar aici, ce să vezi, Loredana Groza ne iese din nou în cale.

Diva face reclamă la o firmă de produse cosmetice şi la o băutură răcoritoare, dar îţi trebuie ceva timp ca să te dumireşti dacă e una şi aceeaşi persoană. Când se află pe scaunul juraţilor, nici măcar machiajul de televiziune nu a reuşit să acopere semnele vârstei, adică ridurile profunde şi cearcănele. În reclama la rujuri, Lori are însă un ten perfect, “codiţe” din tuş negru la ochi şi arată ca la 20 de ani. E ştiut însă faptul că programele de editare video, dar şi minunatul Photoshop, prietenul vedetelor, pot schimba realitatea la 180 de grade.

Tot luna aceasta am văzut-o pe Lori “lipită” prin tot oraşul, promovându-şi concertele care au avut loc pe 7 şi 8 noiembrie, de la Sala Palatului. Însă dacă nu i-ar fi fost scris numele pe afişe, trecătorii n-ar fi ştiut la ce spectacol cumpără bilete, aşa retuşat i-a fost chipul în poze. Aceeaşi poveste şi pe coperta albumului “Imaginarium”, lansat de curând. Schimbarea maximă s-a produs însă la şedinţa foto pentru revista “Make-UP Magazin”, unde faţa Loredanei e întinsă ca o foaie de plăcintă.

Există însă şi o explicaţie pentru toate aceste transformări ale celei poreclite “Madonna de România”. În ultimii ani, Lori s-a preocupat mult de imaginea ei, iar atunci când cremele şi măştile au devenit neputincioase, cântăreaţa a apelat la medicii pricepuţi. La un calcul simplu, se pare că 11.000 de euro a investit diva până acum în faţa ei. “Numai partea superioară a danturii a costat în jur de 8.000 de euro”, ne-a declarat medicul stomatolog Valentin Răducanu. “Şi-a îmbunătăţit aspectul  feţei prin rinoplastie, augmentare de buze, iar ridurile au fost estompate cu botox”, a declarat, pentru Click!, esteticianul Youssef Chawi, de la Arcalife. Aceste “trataţii“ costă 3.000 de euro.

Loading...