Luptătorul Daniel Ghiță, prezent la proteste! Mesaj pentru români

Ultima actualizare:

    Daniel Ghiță (34 de ani), la protestele organizate în Piața Universității din Bucureștifoto: Arhiva Personală
Daniel Ghiță (34 de ani), la protestele organizate în Piața Universității din Bucureștifoto: Arhiva Personală

Vineri (6 noiembrie), în a patra zi de proteste, românii s-au strâns, din nou, în piața universității. Printre cei aproximativ 3.000 prezenți la manifestații s-a numărat și un celebru luptător român, Daniel Ghiță (34 de ani).

Kickboxerul a ținut neapărat să transmită un mesaj important românilor. Ghiță și-a exprimat dorințele privitoare la schimbările care trebuie făcute în țară, la microfon, adresându-se mulțimii și politicienilor.

„Nu fac parte din nici un partid, vreau să susțin solidaritatea pentru ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, vreau să se termine cu corupția din România, vreau ca și copiii noștri să aibă un viitor mai bun și să aibă drepturi în tot ceea ce-și doresc ei. Vreau, în același timp, să ni se recunoască toate drepturile, să nu mai fim batjocoriți afară (în alte țări, n.r.), și să fim considerați o nație puternică și o nație curată și dreaptă!”, a explicat luptătorul.

Mai mult, luptătorul i-a încurajat pe români să fie pașnici în manifestații și să nu se dușmănească între ei: „Avem un singur scop: să oprim corupția! Nu trebuie să dușmănim și nu trebuie să ne urâm unii pe alții. Toți care suntem aici și mulți care sunt acasă și încă nu au avut curaj să vină aici vor același lucru ca și noi. Trebuie să fim uniți, unitari, pentru drepturile noastre!”.

Cetățenii prezenți în Piața Universității se manifestă pașnic, scandează lozinci la adresa politicienilor și nu încearcă să intre în conflict cu jandarmii, lucru pe care l-a încurajat și luptătorul Daniel Ghiță la microfon, vineri, 6 noiembrie.

Cine este Daniel Ghiță

Poreclit „The Savage Samurai”/„Samuraiul Sălbatic” sau „Lunetistul”, Daniel Ghiță este celebru în lumea kickboxing-ului din categoria super grea. În anul 2012, la „It's Showtime”, cea mai importantă promoție de kickbox din Europa, a câștigat titlul mondial împotriva luptătorului Hesdy Gerges. Până în prezent, acesta este cel mai important titlu al său.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
image
actualitate.net
image
actualitate.net