Magda Vasiliu Stoian a avut o intervenție emoționantă în contextul discuțiilor declanșate de dispariția tulburătoare a jurnalistei Cristina Țopescu (59 de ani), găsită moartă în casă după mai bine de două săptămâni. Fosta colegă a Cristinei de la Prima TV a vorbit despre singurătatea oamenilor urmăriți de mii de ”prieteni” virtuali.


Magda Vasiliu, aflată în acest moment în Italia, unde fiul ei în vârstă de 10 ani se recuperează după o luptă grea cu un cancer osos, a trăit pe pielea ei singurătatea omului care primește multe like-uri pe Facebook, dar în viața reală este susținut de foarte puține persoane.

Jurnalista, fostă colegă cu regretata Cristina Țopescu la Prima TV, și-a amintit de un episod de acum doi ani, când, din pricina unor încurcături birocratice, s-a văzut nevoită să facă publice diagnosticul fiului ei și problemele cu care se confrunta. Imediat după aceea a primit atenția și susținerea multor colegi de breaslă, politicieni și personalități publice. Treptat, interesul acestora s-a stins, iar alături de Magda au mai rămas prietenii foarte apropiați și câteva colege.

”Când, după 4 luni de tăcere pe Facebook (luni în care nimeni nu m-a întrebat ce fac), am povestit despre boala lui Vlad, a urmat o perioadă în care zilnic primeam zeci de telefoane de la colegii din presă. Eram solicitată pentru intervenții în emisiuni, mi se cereau declarații etc. etc.

Apoi, când subiectul s-a învechit, nu m-a mai căutat nimeni, în afară de câteva persoane. Degetele de la ambele mâini mi-ajung pentru a număra persoanele rămase alături. Dintre toți politicienii și personalitățile publice, singurul care mi-a vorbit ca om, nu ca oficial, a fost prim ministrul de atunci, Mihai Tudose. Nu simpatizez cu niciun partid, nu vreau să fac osanale nimănui.

Apoi, au fost alături de mine prietenele de o viață, câteva colege și cam atât. Prieteniile virtuale ne dau senzația că suntem importanți pentru alții, că altora chiar le pasă de noi... Noi ne liniștim conștiința și avem senzația că facem ceva dacă avem o reacție la postările «prietenilor» virtuali și invers. În realitate suntem singuri. Fiecare cu viața lui. Iar excesul ăsta de socializare virtuală ne-a transformat în niște solitari inadaptați, în niște automultumiți blazați, fericiți că o poză retușata (sau nu) ne-a adus nu știu câte like-uri.

Cât despre dispariția prematură a Cristinei Țopescu, nu pot spune decât că o regret. Nu am fost atât de apropiate încât să-mi permit să vorbesc despre ea în aceste momente. În plus, văd atâta ipocrizie, atâtea regrete exprimate peste tot de la persoane care în realitate știu că nu o plăceau, încât mi-e silă”, a scris Magda Vasiliu pe pagina personală de Facebook.

Cristina Țopescu, găsită moartă în casă după mai bine de două săptămâni

Trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost găsit în casa jurnalistei din Tunari, județul Ilfov, duminică seară, 12 ianuarie. Din primele informații oferite de anchetatori, se pare că aceasta ar fi murit cu 15 zile în urmă. Autoritățile au fost alertate de o vecină, îngrijorată că nu mai văzuse de mult timp nicio mișcare în curtea Cristinei.

Citește și:

Copilul Magdei Vasiliu a învins cancerul după un an de tratament în Italia

Cine este mama Cristinei Țopescu. Anul trecut au sărbătorit Crăciunul împreună în Germania

Loading...