Matei Stratan îi bate la avere pe iubiţii de la Hollywood ai Mădălinei

Ultima actualizare:

    Mădălina Ghenea şi Matei Stratan vor deveni părinţii unei fetiţefoto: Instagram
Mădălina Ghenea şi Matei Stratan vor deveni părinţii unei fetiţefoto: Instagram

Singura româncă ce are în palmares relaţii cu cei mai râvniţi actori de la Hollywood se aşază acum la casa ei. Mădălina Ghenea a ales până a cules şi a făcut-o bine. Matei Stratan, bărbatul pe care îl va face tătic primăvara aceasta, provine dintr-o familie bogată, a cărei avere e estimată la 300 de milioane de euro.

Primul iubit celebru al Mădălinei a fost ex-acționarul dinamovist Dragoș Săvulescu, acum producător de film. Doi ani au stat împreună, din 2009 până în 2011, aceasta fiind cea mai lungă relație a oltencei. În mrejele ei au mai picat, în ordine cronologică, Leonardo DiCaprio (2011), Adrien Brody (2011), Gerard Butler (2012-2013), Michael Fassbender (2014), Lewis Hamilton (2015), Philipp Pleine (2016). O colecţie de lux am putea spune, pentru că domnii de mai sus sunt şi frumoşi, şi bogaţi, şi cunoscuţi în toată lumea. Totuşi, dacă e să ne raportăm strict la numărul zerourilor din conturi, Matei Stratan îi bate la fundul gol pe foştii iubiţi ai Mădălinei, actorii Leonardo diCaprio (245 milioane $), Gerard Butler (30 de milioane $), Michael Fassbender (30 milioane $), Adrien Brody (10 milioane $) şi designerul german Philipp Plein (100 milioane €).

Tânărul avocat de 29 de ani provine dintr-o familie care are o avere estimată la 300 milioane €, proprietăţi în Londra, Toscana (Italia), Iaşi, Bucureşti, un parc auto impresionant, cu maşini de 200.000 € bucata, dar şi un iaht cu valoare istorică, ancorat în Grecia.

simeon stalpnicul png

Mădălina Ghenea a văzut lumina zilei în Slatina şi şi-a început cariera de fotomodel la 15 ani. Însă abia în 2011 numele ei capătă rezonanţe internaţionale, după ce paparazzi o surprind în Sydney, la aniversarea lui Leo DiCaprio (40 de ani). Din iunie 2016 se iubeşte cu Matei Stratan, pe care îl va face tătic în această primăvara.


    Ghenea și Plein s-au iubit doar 38 de zileFoto: arhivă personală
Ghenea și Plein s-au iubit doar 38 de zileFoto: arhivă personală

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net