Mihai Bendeac foloseşte prima „carte verde” de la iUmor

Ultima actualizare:

    Mihai Bendeac a oferit prima Carte Verde de la iUmor
Mihai Bendeac a oferit prima Carte Verde de la iUmor

Sezonul nou de la iUmor a venit pe micul ecran cu noi schimbări și reguli, iar Mihai Bendeac a respectat deja fiecare detaliu. Astfel, începând de acum, pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Mihai Bendeac este primul care foloseşte acest avantaj, în momentul în care pe scenã îşi face apariţia Loredana, o tânãrã venitã tocmai din Barcelona, care şi-a început cariera ca model, dar a revenit în România decisã sã facã trecerea cãtre stand up. „Eu aş vrea sã scot o carte verde acum!”, a spus Mihai, în momentul în care concurenta şi-a încheiat prestaţia pe scena „iUmor”. Ba mai mult, juratul a mers în culise, unde i l-a prezentat tinerei pe scenaristul show-ului, Andreas Petrescu, alãturi de care o va consilia pentru urmãtoarea ei prestaţie pe scena iUmor. „E vina ta, Mihai, dacã nu iese bine!”, i-a mai spus concurenta.

Dacã va reuşi sau nu Loredana sã îi convingã pe colegii de juriu ai lui Mihai Bendeac (deoarece juratul care foloseşte cartea verde îşi pierde dreptul de vot) cã locul ei este în finala show-ului, rãmâne de vãzut în aceastã searã, de la 20.00, la Antena 1.

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
banner Cornel Palade png
cub anca serea png
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
banner codin maticiuc png
banner Ella Crăciun png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net