A împlinit 78 de ani, săptămâna trecută, însă Mioarei Roman numai de petrecere nu i-a ars, căci portofelul îi este aproape gol din cauza datoriilor mai vechi pentru vila de protocol în care a locuit cu fostul ei soț, Petre Roman. Ea ne-a mărturisit că dacă n-ar beneficia de ajutorul fiicelor sale, Catinca și Oana, ar muri de foame.


Are o pensie frumușică, de 2.100 de lei, după o viață în care a lucrat ca profesoară de arabă, dar, din păcate, Mioara Roman nu mai beneficiază de întreaga sumă. La cei 78 de ani, pe care i-a împlinit pe 19 aprilie, ea s-a trezit datoare-vândută, având de plată aproximativ 350.000 de euro: ”Stau prost cu banii, mă mai ajută mult fetele mele, Catinca și Oana. Aș duce-o mai bine, însă lunar mi se reține suma de 800 de lei, după ce am pierdut procesul cu RA-APPS (n.r - Regia Autonomă – Administrația Protocolului Patrimoniului de Stat). S-au strâns multe datorii la vila din Primăverii, nu le-am mai putut plăti, s-au adăugat și restanțele, este vorba despre sute de mii de euro”, ne-a spus Mioara Roman, cu tristețe-n glas.

dsc_4618_preview.jpg

Mioara Roman, Petre Roman, chirie RAAPPS, proces, divort, Silvia Chifiriuc
Aici locuia înainte fosta soție a lui Petre Roman
foto: CLICK!

Femeia s-a văzut nevoită să părăsească, în urmă cu doi ani, vila cu bucluc în care a locuit și cu fostul ei soț, Petre Roman, în perioada 2000-2009. Și-a strâns toate lucrușoarele și s-a mutat într-un apartament cu două camere din zona Dorobanți, unde chiria ajunge la 400 de euro. Dar și aici s-a confruntat cu belele, fiind jefuită de trei trei bărbați, în septembrie 2017.

img_9972.jpg

Mioara Roman, Petre Roman, chirie RAAPPS, proces, divort, Silvia Chifiriuc
Aici locuiește acum Mioara Roman
foto: Florin Șuler

“Nu mai sunt în stare de şoc pentru că eu am tărie de caracter, am fost reporter de război în tinereţe, am luat interviu la cei mai mari terorişti, aşa că nu mă sperie nimic. Când i-am văzut la masă le-am dat impresia de indiferenţă şi că nimic nu se întâmplă ca să pot scăpa cu viaţă. Ei prima dată au venit la mine la uşă şi au bătut, erau fixaţi pe casa mea, aşa cred. Mi-am recuperat banii, cei 1.000 de lei, care erau foarte importanţi pentru mine, însă nu am reuşit să îmi recuperez adidaşii”, ne-a mai spus ea.

Loading...