Mircea Radu face echipă cu Marina Almăşan la TVR 2

Ultima actualizare:

    Mircea Radu  se întoarce la  divertisment,  după o pauză  de şapte ani
Mircea Radu se întoarce la divertisment, după o pauză de şapte ani

”Doctorul de inimi”, din fostul show lacrimogen de la Antena 1, a acceptat invitaţia Marinei Almăşan de a face echipă la cârma noii emisiuni de divertisment. Vor fi invitate şi celebrităţi, care se vor duela pe anumite teme.

De la jumătatea lunii octombrie, programul TVR 2 se reînnoieşte cu un show care va fi prezentat de doi veterani ai postului naţional, Mircea Radu (47 de ani) şi Marina Almăşan (51 de ani). Cei doi speră să spargă audienţele cu emisiunea „Femei de 10 – Bărbaţi de 10”, care va debuta pe 17 octombrie, şi va fi transmisă în direct, de luni până joi, între orele 10.00-11.00: „Marina Almăşan mi-a propus să realizăm împreună această emisiune. Am acceptat pentru că faţă de Marina Almăşan am o simpatie, mai ales pentru faptul că a reuşit să reziste atât de mult timp la Televiziunea Română. Marina este un om extraordinar de ambiţios, organizat şi tenace”, a povestit Mircea Radu despre noua sa parteneră de emisiune pentru www.paginademedia.ro.

«Nu ne vom certa în acest show»

Noua emisiune e inspirată de site- ul Marinei Almăşan, www.femeide10.ro. Pe platoul de filmare vor fi invitate persoane cu poveşti impresionante. Va fi o “confruntare” între bărbaţi şi femei, pe o temă aleasă, în spiritul unei competiţii relaxante. Nu ne vom certa în acest show”, a mai susţinut el. 

Marina Almăşan  este de părere  că va sparge  audienţele alături  de Mircea Radu
Marina Almăşan este de părere că va sparge audienţele alături de Mircea Radu

Mircea Radu este căsătorit din 2012 cu Raluca Olaru şi au un băieţel, pe Tudor (3 ani). Raluca este din nou însărcinată. Marina Almăşan este divorţată şi are doi copii, pe Marina (27 de de ani) şi pe Victoraş ( 19 ani).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2024 04 16 at 20 36 44 jpeg
florin dumitrescu si sotia webp
pepe 1 jpg
banner Cornel Palade png
cub anca serea png
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
image
actualitate.net
image
actualitate.net