Mirela Vaida, bellydance la „Te cunosc de undeva”, pentru personajul Shakira! „Eram plină de vânătăi”

Ultima actualizare:

    Mirela Vaida a intrat în rolul Shakirei la „Te cunosc de undeva”Foto: Antena 1
Mirela Vaida a intrat în rolul Shakirei la „Te cunosc de undeva”Foto: Antena 1

Concurentă în cel mai nou sezon Te cunosc de undeva!, Mirela Vaida a avut parte de o provocare de zile mari. Pentru prima gală, Ruleta i-a adus un personaj foarte greu, atât din punct de vedere al vocii, cât şi al coregrafiei.

Sâmbăta aceasta, Mirela s-a trasformat în Shakira, iar pentru coregrafie a pregătit un moment special alături de coregrafa emisiunii, Ioana Macarie, care i-a dat ceva bătăi de cap.

„Din prima, Ruleta mi-a dat un personaj de cât de spectaculos, pe atât de greu, pentru că este un moment de supershow – Shakira. Şi nu orice Shakira, ci o Shakira din aceea care dă din şolduri şi din buric şi care cântă în acelaşi timp, făcând spectacol din toate unghiurile şi cu toate părţile corpului.

Aşa că mi-am dat seama că aveam mari probleme, atât din punct de vedere coregrafic, pentru că nu sunt cea mai bună la dans, cât şi din punct de vedere al mobilităţii, pentru că, rămâne între noi, am pus câteva kilograme în această pandemie, lucru vizibil chiar şi sâmbăta aceasta. Până la urmă, m-a ajutat şi personajul pentru că Shakira este renumită pentru formele ei mai rotunjoare, iar eu am luat foarte în serios această latură a personajului”, a povestit amuzată Mirela Vaida.

„Întocmai precum Shakira, am de reprodus o bucăţică dintr-un bellydance şi vreau să vă spun că ce nu am avut eu vânătăi toată copilăria mea, iată că am avut acum, din cauza acestei frânghii cu care am tot încercat să exersez ca să îmi iasă pe ritm şi pe măsură.

În adrenalina momentului, nu mi-am dat seama cât de tare m-am lovit, însă a doua zi dimineaţa, şoc şi groază, mă uitam şi nu îmi venea să cred, eram plină de vânătăi!”, îşi aminteşte Mirela.

„Personajul m-a pus la treabă, m-a provocat şi sigur că emoţiile şi au spus cuvântul, dar tocmai asta e frumuseţea spectacolului şi a show-ului  Te cunosc de undeva!, să simţi că mai ai multe de spus până în finală!”, a mai completat artista.

În noul sezon, Radu Ştefan Bănică, Emilia Popescu, Mirela Vaida, Pepe şi Cristina Vasiu vor evolua solo, în vreme ce Adriana Trandafir va concura din nou alături de Romică Ţociu, Andrei Ştefănescu va face echipă cu Ana Baniciu, iar Liviu Vârciu va performa alături de Raluka.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net