Moștenitorii lui Ion Dolănescu i-au făcut pomană de la distanță

Ultima actualizare:

    Fraţii lui Ion Dolănescu (în dreapta  preotului), Constantin şi Nicolae,  au venit ieri la slujba din cimitirFotografii: Florin Şuler
Fraţii lui Ion Dolănescu (în dreapta preotului), Constantin şi Nicolae, au venit ieri la slujba din cimitirFotografii: Florin Şuler

Au trecut 9 ani de la moartea lui Ion Dolănescu, însă cei care l-au iubit nu l-au uitat. Sâmbătă, 17 martie, regretatul artist a avut parte de două parastase: unul în România şi altul în Costa Rica. De cel de la Bucureşti s-a ocupat duhovnicul lui Ion Dolănescu, la cererea fiului Ionuţ, care locuieşte în SUA, iar al doilea parastas a fost făcut de Dragoş în Costa Rica.

Regretatul cântăreţ, care a murit la 19 martie 2009, ar fi dat orice să-şi vadă băieţii împăcaţi. Relaţiile dintre Ionuţ Dolănescu (46 ani) şi fratele său mai mic, Dragoş Dolănescu (42 ani), nu erau bune nici înainte ca rapsodul să se stingă, însă după ce acesta a murit, cei doi fraţi s-au războit timp de 8 ani şi jumătate în instanţă pe averea tatălui.

simeon stalpnicul png

Nici măcar acum nu îşi vorbesc. Iar sâmbătă, niciunul dintre moştenitorii lui Ion Dolănescu nu au fost la mormântul său din Cimitirul Bellu. Ionuţ Dolănescu este plecat în SUA, unde stă în fiecare an din toamnă până în primăvară, iar Dragoş locuieşte de ani buni în Costa Rica. Cu toate acestea, nu şi-au uitat părintele. S-au ocupat fiecare în parte de parastasul de 9 ani. Dragoş a dat de pomană în Costa Rica, iar Ionuţ l-a rugat pe duhovnicul tatălui său, părintele Emil Cărămizaru, parohul Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Capitală, să se ocupe de parastasul din Bucureşti.

Astfel că sâmbătă, la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală, unde obişnuia să vină artistul să se roage, au venit rude, dar şi prieteni, fini şi mulţi oameni care l-au iubit. Printre ei, au fost prezenţi Alexandru Lulescu cu soţia, Ileana Constantinescu, vecina şi colega de suflet a lui Ion Dolănescu, dar şi Constantin Dolănescu, unul dintre fraţii acestuia. Slujba a fost oficiată de către un sobor de cinci preoţi în frunte cu duhovnicul regretatului interpret.  

După slujba de la biserică, a avut loc una şi la Cimitirul Bellu. Mormântul lui Ion Dolănescu a fost umplut cu o flori, în special lalele şi garoafe. La slujba de aici a luat parte şi Nicolae, un alt frate de-al artistului, dar şi actorul Costin Mărculescu şi cântăreţul Nelu Zidaru.


    † Ion Dolănescu  a murit la 19 martie 2009 în urma unui  stop cardiac
† Ion Dolănescu a murit la 19 martie 2009 în urma unui stop cardiac

”Ion Dolănescu rămâne, la nouă ani de la plecarea sa la cer, la fel de prezent în conştiinţa poporului român, pe care l-a iubit şi căruia i-a cântat dorurile şi bucuriile într-un mod inegalabil. L-am pomenit astăzi, împreună cu familia, prietenii şi cu toţi cei care l-au preţuit şi respectat”, a afirmat pentru Click! părintele Emil Cărămizaru. Atât la biserică, cât şi la cimitir au fost împărţite pachete cu diverse preparate de post: caserole cu pilaf, cartofi, pate de post, colăcei şi fructe. La masa de la restaurant s-au servit sarmale de post cu orez şi ciuperci, ciorbiţă de legume, salată de cartofi cu brânză tofu, măsline şi legume, precum şi colivă, colaci şi fructe. 

Şi Dragoş a dat de pomană în Costa Rica pentru tatăl său, aşa cum obişnuieşte să facă în fiecare an. Fiul cel mic al lui Dolănescu a reunit familia şi apropiaţii şi a împărţit fructe şi mai multe feluri de preparate de post. 

Cei doi fii au moştenit o avere de un milion de euro


    Ionut şi Dragoş
Ionut şi Dragoş

Fraţii Dolănescu s-au bătut în instanţă aproape 9 ani pe o moştenire de un milion de euro. Procese s-au încheiat anul trecut în iulie, iar în final, Ionuţ Dolănescu a rămas cu vila din Caimatei, evaluată la peste 400.000 de euro, iar Dragoş cu cea de la Sinaia, în valoare de 300.000 de euro, plus mai multe terenuri în Jjudeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov, dar şi 1/6 din casa şi terenul din Str. Hagi Dina, în valoare de 6.000 €. Ionuţ a mai moştenit drepturile de autor , plus două locuri de veci şi două certificate emise FPS.

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net