A murit solista de muzică populară Elena Ionescu Cojocaru. Avea 68 de ani

Ultima actualizare:

    Elena Ionescu Cojocaru avea 68 de aniFoto: arhivă personală
Elena Ionescu Cojocaru avea 68 de aniFoto: arhivă personală

Cântăreaţa de muzică populară Elena Ionescu Cojocaru a murit duminică, 9 decembrie, la vârsta de 68 de ani, din cauza unor probleme cardiace.

Elena Ionescu Cojocaru a înfiinţat şi coordonat grupurile de elevi „Altiţe dobrogene” şi „Fiii Dobrogei”. Profesoara de muzică şi solista de muzică populară, Elena Ionescu Cojocaru, s-a născut pe 3 iulie 1950, în comuna 23 August, judeţul Constanţa.În anul 1972, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din Braşov, secţia pedagogică, fiind repartizată la Şcolile Nr. 4 şi Nr. 2 din Constanţa. Apoi şi-a continuat studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia Pedagogie, susţinând examenul de diplomă în anul 1976.Din anul 1986, a predat ca profesor titular gradul I la Şcoala Nr. 12 „B.P.Haşdeu” din Constanţa. Începând cu anul 1995,  colaborează ca profesor la clasa de canto popular a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Constanţa.

Foștii elevi îi plâng moartea

Ca formato, Elena Ionescu Cojocaru a fost foarte apreciată și îndrăgită de elevii săi. Mulți dintre ei îi plâng dispariția. 

"Dumnezeu să o odihnească pe cea care ne-a îndrumat pașii pe acest drum al muzicii populare! Un om bun, un profesor excelent, o mamă pentru toți elevii ei! Drum lin printre stele, doamna profesoară Elena Ionescu Cojocaru! Regrete eterne! Dumnezeu să o odihnească in pace", a scris o fostă elevă.

Și Centrul Cultural Județean Constanța a ținut să transmită în mod public regretele: "Cu adâncă durere în suflete anunțăm trecerea în neființă a celei care a slujit cântecul popular pentru care și-a dedicat toată viața. Fiică a satului Moșneni din județul Constanța, Elena Ionescu Cojocaru a marcat scena folclorică dobrogeană atât ca interpretă, cât și ca formator al tinerelor voci. Profesor în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” Secția Canto - MUZICĂ POPULARĂ, absolventă a Secției de Muzică din cadrul Universității din Brașov, Elena Cojocaru și-a slujit cariera pedagogică printr-o bogată experiență în formarea și pregătirea cursanților, interpreți ai folclorului românesc cu care a avut numeroase participări la concursuri, festivaluri, concerte, organizate atât în țară cât și în străinătate. Este fondator principal al ansamblului „Fiii Dobrogei”, care deja s-a impus în peisajul cultural dobrogean. Elena Ionescu a fost o voce emblematică a folclorului dintre Dunăre și Mare, cu nenumărate înregistrări etalon pentru ceea ce înseamnă cântecul popular din această parte de țară și un profesor deosebit, foarte iubit și apreciat de elevii săi. Dumnezeu s-o odihnească!"

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net