Nadine, despre traumele vieții ei: “Am stat 5 ani în terapie ca să nu-mi bat copilul”

Ultima actualizare:

    Nadine și micuțul Noahfoto: arhivă personală
Nadine și micuțul Noahfoto: arhivă personală

A avut o viață marcată de glorie, dar și de drame pe măsură. La vârsta de 44 de ani, Nadine poate fi considerată o luptătoare. Fosta solistă de la „Școala Vedetelor” a trecut în copilărie prin bătăi, umilințe, frici și foame, experiențe care și-au pus amprenta asupra ei și care aveau să o afecteze mai târziu. Acum are o familie cu care se mândrește, însă nu a fost deloc ușor să depășească dramele care i-au marcat copilăra.

Nadine s-a confesat în premieră și a mărturist că înainte de a-l aduce pe lume pe fiul ei, Noah (10 ani), a trebuit să facă cinci ani terapie pentru a fi pregătită de meseria de părinte și pentru a nu ajunge să-și agreseze propriul copil.

Nadine, copilărie chinuită

“Deoarece eram conștientă că istoricul meu (bătăi, umilințe, frici, foame etc.) a lăsat urme, înainte de a face copilul am ales să intru în terapie. Am stat în terapie 5 ani. Când copilul avea vreo 4 ani, terminasem deja “curățenia” (în mare parte). Terapia m-a ajutat să nu-l bat, să nu-i spun că e prost, că nu poate, că mai bine nu se năștea, că nu e în stare de nimic și alte lucruri bolnave pe care bieții copii nu au nicio vină să le audă, și care le modifică personalitatea în moduri dureros de observat. Când îmi vine valul de nervi și simt să spun lucruri, știu de unde vin… știu cui aș vrea, de fapt, să adresez acea furie, și, evident, știu cum să mă dezamorsez. Ura pe care o revărsăm asupra copiilor noștri este, de fapt, o ură îndreptată înspre o situație din trecut, o persoană din trecut, despre care puii noștri nu au habar, darămite să mai și sufere din aceasta cauză. Să ne căutam, să ne vindecăm, să ne reparăm, pentru că altfel perpetuăm la nesfârșit dureri și suferințe pe care nimeni nu le merită”, s-a confesat Nadine, pe pagina ei de Facebook.

A terminat liceul la 44 de ani, urmează facultatea!

Plecată în America pentru șapte ani, în 2009, Nadine a revenit în România unde și-a făcut familia la care nici nu a a visat. Are un soț, avocatul Dragoș Apostolescu (cu care s-a căsătorit în 2011) și un băiat, Noah (10 ani), pe care-i adoră. „M-am întors în România pentru un bărbat care a fost iubitul meu în 2000. El a văzut atunci în mine omul care sunt azi, blândă, domestică. Datorită lui am azi o familie”, a mai spus cântăreața. Recent, solista și-a definitivat studiile. A terminat liceul vara aceasta, la 44 de ani. ”Acum vreau să mă înscriu la facultate. Vreau să fac mai multe facultăți”, a mai spus Nadine.

Citește și:

INTERVIU Totul despre viața de telenovelă a lui Nadine. De ce face liceul la 42 de ani

EXCLUSIV Nadine, elev model la 44 de ani! Cum arată carnetul ei de note și de ce a renunțat la vicii

image
image
image
image
image
image
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net