Noul sezon al serialului „Vlad” a debutat în forţă la PRO TV cu mari răsturnări de situaţii, care îi ţin cu sufletul la gură pe fanii acestei producţii, din distribuţia căruia mai nou face parte şi actriţa Raluca Aprodu. Ea a menţionant, pentru Click!, că se simte perfect pe platourile de filmare, printre artiştii ei favoriţi numărându-se şi Adrian Nartea, din rolul principal.


În următoarele episoade ale serialului „Vlad”, transmis în fiecare luni, de la 20.30, la PRO TV, vor fi personaje noi. 

Printre care se află şi Ivana, soţia unui politician important, rol interpretat de Raluca Aprodu (35 de ani), o actriţă foarte talentată, pe care aţi mai văzut-o în „Păcatele Evei” şi în „În derivă”, dar şi în producţiile cinematografice „HoHoHo”, „Contra timp”, „Poveste de dragoste” şi „Vânătorul de spirite”. Anul trecut, ea a prezentat reality-show-ul „Ninja Warrior”, la PRO TV, alături de Daniel Niţoiu şi de Costi Mocanu. Raluca este iubita actorului Tudor Istodor, fiul celebrilor artişti Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor. 

n21.jpg

Raluca, primele poze de la filmări

 

„Pentru mine, această experienţă înseamnă, în primul rând, reîntâlnirea cu oameni dragi. Pe Adrian Nartea îl ştiu de aproape 17 ani. Am crescut cumva împreună în breasla aceasta. Pe Adrian Silişteanu şi pe Jesus del Cerro îi ştiu de când aveam 22 de ani. În prima zi când am ajuns pe platou mi-am dat seama că lucrasem, la un moment dat, cu toată lumea din echipa «Vlad». De exemplu cu Maria, make-up artistul, am lucrat la primul meu film, la 21 de ani. Am stat aproape 3 săptămâni împreună, în Bosnia. Deci pentru mine,  să fiu alături de ei, a fost cel mai natural lucru”, ne-a povestit Raluca Aprodu. 

Actriţa a avut prima întâlnire cu camera de luat vederi la vârsta de 17 ani, iar de atunci a tot apărut în diverse proiecte. În prezent o putem vedea şi în piese de teatru ca “Beginners”, “Crima din strada Lourcine”, “Livada de vişini”, “Memoria apei”, “Nebun de dragoste”, “Pădurea spânzuraţilor”, “Regele Lear” şi “Trei surori”. 

Manuela Hărăbor e directoare de hotel

Îndrăgita actriţă Manuela Hărăbor (51 de ani) se alătură echipei de actori din serialul “Vlad”, în această primăvară, la PRO TV! Fosta actriţă din “Veronica” şi din “Pădureanca” interpretează rolul unei directoare de hotel care pe parcursul acţiunii serialului se intersectează cu Eliza. Manuela Hărăbor joacă rolul unei femei de carieră cu o funcţie importantă, iar în noul sezon al serialului vom vedea impactul pe care-l va avea în întreaga poveste. 

 

„M-am bucurat mult să mă alătur echipei serialului. Lucrul pe platou a fost eficient datorită echipei profesioniste şi îl felicit pe Jesus del Cerro pentru felul în care ştie să-şi ghideze actorii. Îmi doresc ca personajul interpretat de mine să aducă un plus de valoare poveştii care a reuşit, timp de două sezoane, să ţină telespectatorii cu sufletul la gură”, a spus Manuela Hărăbor. 

 

Citește și 

Iubirile actriței Maia Morgenstern. Are trei copii cu trei bărbați

Maia Morgenstern s-a împăcat după 19 ani cu primul soţ?

 

Loading...
Citeste tot despre: