Oameni de care ne amintim. 2 ani fără Andrei Gheorghe

Ultima actualizare:
Andrei împreună cu cea de-a doua soție, Petruța, căreia i-a înfiat cei trei copii avuți dintr-o căsnicie anterioară
Andrei împreună cu cea de-a doua soție, Petruța, căreia i-a înfiat cei trei copii avuți dintr-o căsnicie anterioară

Chiar dacă trăim vremuri tulburi, aflate sub „asediul” coronavirusului, e bine să ne oprim măcar pentru o clipă și să ne amintim de oameni care au fost. Mai ales cînd ei au fost, pentru mulți ani, prezenșe obișnuite pe ecranele televizoarelor noastre sau pe frecvenșele radioului. Azi, 19 martie, se împlinesc, aproape pe nesimțite, doi ani de când cunoscutul realizator de radio și de televiziune, Andrei Gheorghe, a spus „La revedere, drum bun!” vieții, la doar 56 de ani, în urma unui infarct.

Andrei Gheorghe s-a născut la 14 ianuarie 1962, la Lipețk, în Rusia. Tatăl lui era român și studia la școala de aviație de acolo, o localitate aflată „la o noapte de mers cu trenul de Moscova”, iar mama, rusoaică, era chiar fata comandantului respectivei școli. La vârsta de 6 ani se muta în Constanța, împreună cu familia. Face liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la seral, apoi Facultatea de Filologie de la Universitatea București, secția rusă-engleză. Dar povestea radioului, marea lui iubire, avea să înceapă tot în Constanța. ”Nu aveam de muncă, nu aveam bani, muream de foame. Și atunci au dat ăștia de la Radio Constanța anunț, căutau redactor radio. Habar n-aveam ce înseamnă, dar m-am dus”. Așa a început drumul ce avea să-l ducă spre faimă, bani, dar, finalmente, și spre moarte.


    Andrei împreună cu cea de-a doua soție, Petruța, căreia i-a înfiat cei trei copii avuți dintr-o căsnicie anterioară
Andrei împreună cu cea de-a doua soție, Petruța, căreia i-a înfiat cei trei copii avuți dintr-o căsnicie anterioară

La început i s-a spus că nu are voce de radio

Cei cinci ani petrecuți la Radio Constanța și Radio Sky, între 1991-1996, i-au creat deja o reputație de „băiat rău”, dar i-au adus și primele valuri de notorietate, așa că pasul spre București a venit, cumva, firesc, chiar dacă, la început, a primit refuzuri pe motiv că „nu am voce de radio”, lucru ce pare ridicol când ne gândim la timbrul inconfundabil al lui Gheorghe. Poate, însă, că nu se adunaseră destule țigări fumate peste corzile lui vocale, deși, vreme de ani, a fumat și patru pachete pe zi. Ajunge, totuși, la Pro FM, unde explodează, pur și simplu, în eter, cu emisiunea ”Midnight Killer”, însoțită de celebra-i formulă de început: „Salutare, națiune!”. Tot la Pro FM urmează emisiunea „13-14”, cu un răsunet asemănător, astfel că în toamna lui 2001 Andrei Gheorghe devine interesant și pentru televiziuni. Devine gazda emisiunii „Lanțul slăbiciunilor”, la Pro TV, unde își alimentează reputația de dur, formula de eliminare a unui concurent din fiecare ediție devenind un fel de „hit” verbal al vremii: „Ești un prost! La revedere, drum bun!”. Trece apoi la Antena 1, unde realizează emisiunea numită chiar „Gheorghe” – cu momente memorabile precum căderea în cap a viitorului prim-ministru, Emil Boc – dar își reia și emisiunile de radio, mai întâi la Radio 21, apoi la Radio Total. Urmează alte emisiuni, la Realitatea TV, Prima TV, Prime (Rep. Moldova). Tot mai multe funcții de conducere încep să i se adune în CV, dar și tot mai mulți bani, astfel încât, într-un interviu din 2008, recunoștea că: „Da, sunt milionar în euro!”. În ciuda succesului, cel puțin material, Gheorghe se arăta, în ultimii ani de viață, tot mai dezamăgit de oameni și de situația generală din țară, petrecându-și tot mai mult timp în vila din Voluntari, unde prefera compania unui rottweiler fioros.

Tată natural al unei fete, i-a adoptat și pe cei trei copii ai celei de-a doua soții

Gheorghe a avut și o viață personală atipică. După o primă căsătorie, cu iubita din studenție, Maria Olaru, de care a divorțat în 2007, s-a recăsătorit cu Petruța, femeia de care s-a îndrăgostit în așa măsură încât a devenit și un tată excepțional pentru cei trei copii ai Petruței din căsnicia anterioară: Maria (21 de ani, acum), Katarina (19 ani) și Max (18 ani). A rămas, de asemenea, apropiat și de fiica pe care a avut-o din prima căsătorie, Anastasia, acum în vârstă de 26 de ani. În 2015 avea să divorțeze și de Petruța, dar familia i-a regretat îndurerată moartea, pentru că față de oamenii apropiați, ca și față de prieteni,  Andrei Gheorghe a lăsat întotdeauna „urme” pline de iubire și de tandrețe. Chiar și atunci când „juca” rolul durului. În seara de 19 martie 2018, Andrei Gheorghe a fost găsit fără suflare în baia vilei sale din Voluntari. Legiștii au conformat decesul din cauza unui stop cardio-respirator. Conform dorinței lui, Gheorghe a fost incinerat. Dar nici ultimul drum nu a fost lipsit de controverse. Familia a dorit să-i oficieze și  o slujbă de înmormântare, lucru interzis de canoanele Bisericii Ortodoxe Române pentru cei care aleg să le fie ars trupul. Slujba a fost ținută, totuși, de Adrian Singurov, membru al Bisericii Ruse din exil, dar nerecunoscut ca preot de BOR. În decembrie anul trecut, Petruța l-a urmat pe Andrei pe drumul fără întoarcere al morții, la doar 52 de ani, alegând, la rîndul ei, să fie încinerată.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net