Oana Lis se împarte între nutriţionist şi facultate

Ultima actualizare:

    Așa merge  Oana Lis la  facultate: în  rochie mulată  și cu pantofi cu tocFoto: Mihai Ionescu
Așa merge Oana Lis la facultate: în rochie mulată și cu pantofi cu tocFoto: Mihai Ionescu

“Frumoasă este viața de student”, ne-a spus Oana Lis (40 de ani) joi, când am întrebat-o cât de dificilă a fost sesiunea de vară, având în vedere că este în anul al II-lea la Facultatea de Psihologie, la Universitatea Hyperion. Fotoreporterii Click! au surprins-o în drum spre facultate, îmbrăcată în stilul ei caracteristic, sexy, cu rochie mulată și cu pantofi cu toc.

Oana își asumă kilogramele în plus, însă în ultima vreme a început o adevărată luptă cu cântarul, căci a apelat la ajutorul unui nutriționist. Are mai bine de 90 kg și vrea să scape cel puțin de 20. “Am terminat sesiunea, am avut șase examene, dintre care unul a fost o lucrare de laborator, pe care am avut-o alături de o colegă de-ale mele, care are 21 de ani. Mi s-a părut foarte frumoasă experiența. Înainte de a merge la facultate, la examene, Viorel mă asculta, el este cobaiul meu, cu el învăț”, a declarat Oana Lis pentru Click! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net