Actrița Oana Pellea împlinește marţi, 29 ianuarie, vârsta de 57 de ani. Când Oana a venit pe lume, tatăl ei, celebrul Amza Pellea, a făcut un gest emoționant. La mulți ani, distinsă doamnă!


Actrița Oana Pellea împlinește marţi, 29 ianuarie, vârsta de 57 de ani. Mii de prieteni și admiratori i-au urat toate cele bune. Oana Pellea și-a câștigat mulți admiratori și datorită prezenței constante în viața publică. Avea 22 de ani când celebrul său tată, Amza Pellea, a murit, pe 12 decembrie 1983. Amza Pellea a fost unul dintre cei mai iubiți actori români de teatru si film. De-a lungul carierei sale îndelungate, ne-a bucurat cu roluri memorabile atât pe scena teatrelor, cât și pe ecrane.

Ce a făcut Amza Pellea când s-a născut fiica sa

Amza Pellea a fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958 până la moartea sa, în 1983, cu Domnica Mihaela.

amza_pellea_sotia-fiica_oana_pellea_familia.jpg

amza pellea-sotia domnica pellea-oana pellea
De fericire că s-a născut fetița lui, Oana, Amza Pellea a scris câteva versuri
FOTO: adevarul.ro

S-au logodit la Craiova, pe 13 septembrie 1958, și s-au unit în fața Domnului în 28 septembrie, tot la Craiova. Trei ani mai târziu, pe 29 ianuarie 1962, s-a născut Oana.

De fericire, Amza Pellea a scris câteva versuri. ”Te-ai întrupat din stele, / din pulbere, din vânt, / din gândurile mele, / din apă, din pământ / şi din iubirea noastră / clocotitoare, vie ... / Prin tine-ntind o mână/ Spre-nalt, spre infinit, / iar tu te legi prin mine / de cei care-au murit. Prin tine devin veşnic / şi capăt sens şi țel, / prin tine sunt puternic, / sunt piatră, sunt oţel / şi, datorită ţie, / fetiţa mea cea mică, / de-acuma lui tăticu / de moarte nu-i e frică!”

Oana Pellea, la vârsta de 57 de ani

Oana Pellea și-a pierdut tatăl când avea 22 de ani, la scurt timp după ce își începuse cariera de actriță, o carieră pe care Amza nu a vrut-o pentru fiica lui, dar pe care a acceptat-o după ce și-a dat seama de talentul ei.

”I-m scris atunci o scrisoare lui Dumnezeu. I-am scris la propriu, rugându-l ca, dacă există, să-l ierte și să-l facă bine pe tata”, a mărturisit actrița la Radio Europa FM.

La 20 de ani după moartea lui Amza s-a stins și Domnica, femeia despre care actorul a știut din prima clipă că-i este sortită. Domnica Pellea a ales să rămână acasă toată viața și să aibă grijă de fiica și de soțul ei. N-a regretat niciodată această decizie, dimpotrivă ”ea era stâlpul familiei”. ”Fără asta mică – mama era minionă – nu eram nimeni”, a declarat Oana Pellea că ar fi recunoscut Amza înainte de a muri.

Oana Pellea, biografia

  • Oana Pellea s-a nascut la 29 ianuarie 1962 în București si este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a actorului român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983). Actrița a studiat la Academia Română de Teatru și Film și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu.
  • În perioada 1984–1987 a fost actriță la Teatrul din Piatra Neamț. A jucat la Teatrul Bulandra din 1987 până în 1999 și a participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia și Europa. Din 1999, Oana Pellea este liber profesionistă. A jucat peste 30 de roluri importante în teatru și 20 în film.
  • Oana Pellea a primit numeroase premii internaționale pentru rolul principal din ”Stare de fapt”, filmul lui Stere Gulea, inclusiv premiile pentru Cea mai bună Actriță la Festivalul de Film de la Geneva, premiul Orasului Geneva,premiul la Festivalul Filmului Politic de la San Marino și la Festivalul Internațional de Film "Vulturul de Aur" din Batumi, Georgia.
  • Oana Pellea a avut onoarea de a reprezenta România la mai multe festivaluri internaționale de teatru inclusiv la festivalul anual al Uniunii Teatrelor Europene, Festivalul Klang Bogen de la Viena, Festivalul Internațional Francofon din Franța și Festivalul Americilor din Canada. Face parte din Jurii internaționale de film.

Sursa: cinemagia.ro

 
 
Loading...