Oana Pellea, reacție după ultima apariție a Stelei Popescu: „Era mai mult decât evident că are nevoie de ajutor”

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Oana Pellea s-a arătat șocată de indiferența celor din sală la ultimul eveniment la care a participat Stela Popescu. Cu doar două zile înainte să moară, Stela Popescu a fost prezentă la o gală în cadrul căreia a urcat pe scenă pentru a-i fi înmânat premiul pentru întreaga carieră.

Starea de sănătate a actriţei era vizbil afectată: a avut un discurs incoerent, era foarte agitată, expresia feţei era nefirească, nu putea ţine microfonul în mână, iar la un moment dat chiar a scăpat premiul din mână fără a sesiza acest lucru. „Mai bine mă duceam acasă decât să mă vedeţi în halul ăsta“, a spus la un moment dat regretata actriţă.

„Stela Popescu a trăit o viaţă pe scenă. A început să moară tot pe scenă în faţa publicului. Publicul nu a înţeles ca Stela murea, puţin câte puţin, în faţa lui. Publicul a aplaudat...Nimeni din public nu a chemat salvarea. Nu a dus-o nimeni la spital, chiar dacă era mai mult decât evident că are nevoie de ajutor. Nimeni. Nici din public ...nici dintre organizatori. Stela s-a retras, s-a dus acasă şi a murit. Nu judec pe nimeni. Mi se pare doar incredibil că nimeni din sală nu a înţeles că începuse să moară acolo în faţa lor...Doamne, cât de nepăsători, indiferenţi şi grăbiţi trecem unii pe lângă alţii...“, a scris Oana Pellea.

Stela Popescu a murit joi, la vârsta de 81 de ani, în locuinţa sa. Medicii nu au mai putut face nimic pentru actriţa care, din primele informaţii, se stinsese în urma cu mai multe ore din cauza unui stop cardiorespirator.

Trupul neînsufleţit al Stelei Popescu va fi depus, vineri, de la ora 11.00, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, unde va rămâne până sâmbătă, când va fi dus la Mănăstirea Cernica. Duminică va avea loc înmormântarea la Mănăstirea Cernica. Actriţa va fi îngropată lângă soţul ei, Mihai Maximilian, care a murit în decembrie 1998. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net