Oana Roman, mesaj emoționant de ziua mamei sale: «Ție îți datorez tot»

Ultima actualizare:
Mioara Roman nu a lipsit de la petrecerea dată de ziua Oanei, chiar dacă lucrurile nu merg perfect pentru ea
Mioara Roman nu a lipsit de la petrecerea dată de ziua Oanei, chiar dacă lucrurile nu merg perfect pentru ea

Luna aprilie este plină de evenimente pentru familia Oanei Roman. După ce aceasta și-a sărbătorit ziua de naștere în data de 13, iată că în 19 aprilie a venit rândul mamei sale. Mioara Roman a împlinit 79 de ani. Deși trăiește o adevărată dramă din cauză că are sechestru pe tot ce deține, fosta soție a lui Petre Roman se poate alina la gândul că fiicele sale, Oana și Catinca, îi sunt alături.

Oana nu a uitat să-i demonstreze mamei sale cât de mult o iubește și, pe lângă sprijinul permanent pe care i-l acordă, i-a transmis și un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor sociale.

"La mulți ani. mama! Îți datorez tot și te iubesc nespus! Datorită ție sunt ceea ce sunt, pentru că m-ai învățat să fiu bună și dreaptă, și de la tine am învățat că, oricât de greu mi-ar fi, oricâte dezamăgiri aș avea, oricât m-aș simți de trădată sau singură, trebuie să rămân cu capul sus și să merg mai departe! M-ai învățat să iubesc cărtțle, oamenii și viața! M-ai învățat că niciodată nu pierd tot dacă iubesc viața și mă bucur de lucruri mici! Să ai mulți ani sănătoși și frumoși și să rămâi la fel de frumoasă și de luminată", a scris Oana, cuvinte prin care nu doar că și-a exprimat dragostea și aprecierea pentru cea care i-a dat viață și a învățat-o să fie om, ci și-a cuceruit și urmăritorii, care au copleșit-o cu vorbe frumoase și urări pentru mama ei.

Mioara Roman o duce greu: «Dacă nu era Oana, eram în stradă!»


    Mioara Roman nu a lipsit de la petrecerea dată de ziua Oanei, chiar dacă lucrurile nu merg perfect pentru eaFoto: Facebook
Mioara Roman nu a lipsit de la petrecerea dată de ziua Oanei, chiar dacă lucrurile nu merg perfect pentru eaFoto: Facebook

La petrecerea dată de ziua Oanei, Mioara Roman a recunoscut că nu duce o viață ușoară: "Nu e în regulă ce s-a întâmplat. Eu am avut casa mea personală pe Calea Victoriei când a ajuns domnul Petre Roman la baricadă şi am moştenit de la mama una, în 2000. Şi nu mai am nimic. Din cauza unui tovarăş care s-a răzbunat pe noi. Mi-a pus sechestru pe tot. Casa moştenită am împărţit-o cu fratele meu şi cu sora mea. Începusem şi noi să facem după Revoluţie, la Sinaia, trei ziduri. Am sechestru pe tot"

image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net