Paula Chirilă: «Nu vreau să mă mai împac cu fostul meu soţ»

Ultima actualizare:

    Paula Chirilă și Marius Aciu au divorțat în 2017, după un mariaj de 12 ani
Paula Chirilă și Marius Aciu au divorțat în 2017, după un mariaj de 12 ani

Distanța a erodat, în timp, căsnicia actriței Paula Chirilă (42 de ani). După 12 ani de mariaj, în care cei doi soți s-au văzut doar de câteva ori pe lună, căci ea lucra în București, iar el, la Look TV din Cluj, Paula și Marius Aciu (54 de ani) au pus punct mariajului, în urmă cu un an.

Ea ne-a vorbit despre viața de burlăciță: “Îmi merge destul de bine chiar dacă sunt divorțată. O să merg vara aceasta într-o vacanță prin țară alături de familia mea: mama, fratele, fetița plus alți membri din familie. Sunt tare mândră de fiica mea, am dat-o de o lună la tenis și văd că îi place tare mult. Mi-a zis că se visează Simona Halep. Plus că antrenorul mi-a zis că are înclinație spre acest sport și că în două-trei luni o să plece și la concursuri”.

Deși circulă zvonul că se va împăca cu fostul soț, Paula neagă cu desăvârșire că vor forma din nou un cuplu: ”Sunt divorțată, însă relația cu fetița noastră, Carla, în vârstă de opt ani, nu este deloc afectată. El vine și o vizitează, vorbesc zilnic, avem o relație frumoasă, ca doi oameni maturi. Nu avem gânduri de împăcare”.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net