Paula Chirilă vrea să fie bombă sexy la 42 de ani

Ultima actualizare:

    Procedura  pe care și-a făcut-o Paula Chirilă costă 1.000 de euro
Procedura pe care și-a făcut-o Paula Chirilă costă 1.000 de euro

Actrița Paula Chirilă împlinește la vară 43 de ani, însă arată mult mai tânără. Doar sarcina a lăsat pe trupul ei câteva urme inestetice, însă iată că frumoasa blondină are grijă să le îndepărteze, motiv pentru care a fost în vizită la medicul estetician Dana Miricioiu.

Surplusul de piele din jurul abdomenului o deranjează în mod special, așa că specialista i-a recomandat un tratament revoluționar, cu rol de liposucție, și care se face sub anestezie locală. După numai o ședință de tratament care a durat o oră, Paula a văzut și primele rezultate. ”Sunt foarte încântată de acest tratament. Am venit la Dana Miricioiu pentru că am auzit că are un laser care ajută la refacerea fermității și a tonusului pielii. După naștere, multe dintre femei rămân cu pielea mai puțin fermă pe abdomen, așa că am încercat această intervenție și sunt foarte mulțumită. Peste o lună se va vedea rezultatul final”, a declarat Paula Chirilă pentru Click! O astfel de intervenție costă 1.000 de euro, însă nu mai contează atunci când vrei să scapi de micile defecte. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net