Pelinel, stăpână absolută şi peste afacerile Alinei Vidican

Ultima actualizare:

    Valentina Pelinel şi Cristi Borcea au devenit părinţi pe 8 iunie 2016, când s-a născut fiul lor, Milan
Valentina Pelinel şi Cristi Borcea au devenit părinţi pe 8 iunie 2016, când s-a născut fiul lor, Milan

Răbdarea e cuvântul cheie în relaţia dintre Valentina Pelinel şi Cristi Borcea. Fotomodelul a ştiut să tacă, să aştepte, iar acum are o viaţă de prinţesă, deşi bărbatul pe care îl iubeşte se află încă după gratii. Mai mult, afaceristul i-a încredinţat iubitei şi cele mai profitabile afaceri, cea mai nouă mutare vizând hotelul Boavista, aflat în custodia Alinei Vidican.

Nu îi este uşor în închisoare, acolo unde ispăşeşte o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni în “Dosarul Transferurilor de jucători”, însă cu siguranţă are parte de mai multă linişte după ce iubita i-a făcut ordine în viaţă.Cristi Borcea (47 de ani) i-a dat Valentinei Pelinel mână liberă în toate şi a numit-o regină absolută în vila lui, în inima lui, dar şi peste afacerile familiei. Şi n-a făcut o mutare greşită, căci fostul fotomodel se ocupă ca la carte şi de băiatul lor, Milan Cristian (un an şi jumătate), dar şi de centrul de evenimente Magic Place Parc, din Crângaşi. Blondina a dat din coate toată vara şi a renunţat la vacanţele în străinătate pentru ca afacerea să meargă ca pe roate. Şi, de parcă asta nu ar fi de ajuns, Valentina a mai primit o sarcină, însă în celălalt capăt al ţării, la Timişoara.

Este vorba despre hotelul Boavista, pe care Cristi Borcea l-a cumpărat, în 2008, de la fostul fotbalist Ioan Timofte, contra sumei de 6 milioane de euro. Stabilimentul de 3 stele era până acum în grija Alinei Vidican, femeia de care Cristi Borcea a divorţat în noiembrie 2016, iar din administraţie mai făceau parte Sergiu Vidican, fratele Alinei, şi Flavia, soţia acestuia. Însă, odată cu divorţul, situaţia s-a schimbat la 180 de grade: Alina s-a stabilit la Miami, cu cei doi copii, Gloria şi Alexandru, iar Valentina şi-a umplut agenda de lucru cu încă o afacere.


    Aşa arăta hotelul Boavista în 2002, când a fost inauguratFoto: Mediafax
Aşa arăta hotelul Boavista în 2002, când a fost inauguratFoto: Mediafax

Ieri, fotomodelul s-a apucat serios şi de promovarea pe Internet a hotelului Boavista şi a scris pe Facebook un mesaj pentru a atrage clienţi: “Vă aşteptăm şi la Timişoara pentru a aniversa momentele importante din viaţă, alături de cei dragi”.Contactată de Click!, Valentina a fost zgârcită cu detaliile, dar a confirmat faptul că se ocupă de hotelul din Timişoara. “Este afacerea familiei”, ne-a spus ea.


    Valentina organizează evenimente şi la hotelul din Timişoara
Valentina organizează evenimente şi la hotelul din Timişoara

Borcea are 7 copii cu patru femei

Mare Casanova, Cristi Borcea are la activ două divorțuri și 7 copii cu 4 femei.Cu prima soție, Mihaela, acesta a avut o căsnicie de peste 20 de ani, din care au rezultat trei copii: Patrick (20 de ani) și gemenii Melissa și Angelo (14 ani). În 2011 a divorțat și a luat-o de soție pe Alina Vidican.

Căsnicia cu manechinul timișorean a durat cinci ani, cei doi divorțând în toamna lui 2016.Pentru cei doi copii ai lor, George Alexandru (5 ani) şi Gloria Elena (2 ani), afaceristul plăteşte pensie alimentară în valoare de 10.000 € şi i-a lăsat fostei neveste apartamentul din Miami şi o sumă de 100.000 €. Alina a plecat în martie 2016 în America, însoţită de cei doi copii pe care-i are cu Cristi Borcea.Afaceristul mai are un băieţel cu Valentina Pelinel şi o fetiţă cu o fostă amantă, care i-a deschis proces de paternitate.


    Mihaela Borcea şi Alina Vidican, fostele soţii ale lui Cristi Borcea
Mihaela Borcea şi Alina Vidican, fostele soţii ale lui Cristi Borcea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Imbatranire FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net