Gabriel Dinu este revelaţia din acest sezon al îndrăgitului show de televiziune ”Românii au talent”. Bărbatul a venit pe scenă pentru a-şi prezenta operele de artă create din fier vechi. Acesta i-a impresionat pe cei patru juraţi. „Gabriel este o apariţie de senzaţie”, a spus juratul Andi Moisescu. Iată care este fabuloasa poveste de viaţă a concurentului!


„Mă numesc Dinu Gabriel, sunt din Bucureşti, mai precis din Drumul Taberei, am 45 de ani, de profesie sunt tâmplar, de 22 de ani. Totul a plecat de la vârsta de 6 ani: am rămas repetent în clasa întâi şi de acolo a plecat totul. Mie nu mi-a plăcut cartea de mic copil. Am fugit de acasă şi vindeam ziare, asta până la vreo 12-13 ani. Apoi a venit Revoluţia, era să fiu împuşcat de trei ori, dar am scăpat. După Revoluţie am văzut un film cu unul care ştergea nişte geamuri într-o intersecţie, a doua zi m-am dus şi eu. Aveam 14 ani, voiam să fac bani. Am şters geamuri până la 20 de ani, până am plecat în armată. Nu e de râs, făceam mulţi bani. Când am venit din armată m-am angajat ca tâmplar. După 22 de ani de tâmplărie am ajuns cu două hernii, una cervicală şi una lombară”, a spus Gabriel, potrivit adevarul.ro.
Gabriel a început să construiască diferite lucruri din fier vechi dintr-o întâmplare, fiind nevoit să facă un grătar.
„Am venit aici poate dintr-o prostie. Într-o seară eram pe telefon şi am văzut că se fac înscrieri la Românii au Talent şi m-am înscris fără să ştie nevasta mea. A doua zi am primit un telefon şi am crezut că cineva face mişto de mine. Îmi place ceea ce fac acum. Totul a început de la un grătar. Eu am avut o casă la ţară şi nu aveam grătar acolo şi am zis să fac ceva. Aveam un butoi şi o liză pe care le-am îmbinat şi am făcut un barbeque. De acolo mi-a plăcut să sudez. M-am documentat pe internet şi am început să sudez. Ca să fac rost de materiale mă duc în târgurile de vechituri”, a povestit acesta. 

2vvvvv-recovered_copy.jpg

Artistul i-a impresionat pe juraţi

„Ar trebui să deschizi măcar un muzeu ceva. Eşti extraordinar, nu îmi vine să cred ce văd. Este senzaţia acestui sezon, Gabriel, sper ca măcar premiul de orginalitate să îl câştige”, a spus Andi Moisescu, în timp ce Andra i-a spus că e „o comoară”.
 
 
Loading...