Premieră pentru Fuego, în 25 de ani de carieră: îşi serbează ziua de naştere la televizor

Ultima actualizare:

    Fuego se serbează la TVR 2, în emisiunea ”Drag de marea mea”
Fuego se serbează la TVR 2, în emisiunea ”Drag de marea mea”

Unde putea fi mai potrivit pentru Paul Surugiu, alias Fuego, să-și serbeze ziua de naștere dacă nu chiar alături de colegii lui de la TVR 2, cu care a realizat, toată vara, emisiunea ”Drag de marea mea”.

Vineri, de la ora 17.45 și sâmbătă, de la ora 14.00, avem mare petrecere pe plaja din Jupiter pentru că Fuego împlinește 43 de ani, fiind născut chiar pe 23 august: ”Credeam că toate acele spectacole grandioase, cu mii de oameni, erau pentru mine. Când am aflat adevărul, că de fapt era Ziua Naţională, m-am întristat”, a povestit Paul pentru Click!

Pentru prima oară, în cei 25 de ani de carieră, artistul petrecere la televizor, fiind serbat cu tort. Aflat într-o formă de zile mari, Fuego a avut parte anul aceasta de schimbări majore pe toate planurile: a slăbit 20 de kilograme, are expoziții de pictură, a realizat trei turnee naționale, a lansat două albume de studio și a devenit vedetă TVR 2, unde realizează show-ul „Drag de România mea!”.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net