Primele imagini de la cununia religioasă a Ancăi Serea cu Adi Sînă

Ultima actualizare:

    Adi Sînă şi Anca Serea, după ce au devenit soţ şi soţie în faţa lui Dumnezeu Foto: Sever Gheorghe
Adi Sînă şi Anca Serea, după ce au devenit soţ şi soţie în faţa lui Dumnezeu Foto: Sever Gheorghe

Anca Serea şi Adi Sînă şi-au unit, duminică (8 noiembrie), destinele în faţa lui Dumnezeu. Cei doi au făcut pasul cel mare după patru ani de relaţie şi doi copii împreună. Anca Serea a fost condusă la altar de cei patru copii ai ei, dintre care doi cu Adi Sînă, care le-au fost cavaleri de onoare şi, respectiv, domnişoare de onoare.

Anca Serea și Adi Sână s-au căsătorit religios, duminică (8 noiembrie), la Mânăstirea Caşin, din Capitală, după ce vineri (6 noiembrie) au făcut cununia civilă. Primul care ajuns la biserică a fost băiatul cel mare al Ancăi, David, care a şi avut grijă de fraţii lui mai mici, ţinându-l în braţe pe unul dintre ei, la intrarea în biserică. Cei doi băieţi ai Ancăi Serea, Noah şi David, au fost cavaleri de onoare, iar fetele, Sarah şi Ava, domnişoare de onoare. Slujba a fost programată începând cu ora 17.00.

Pentru ceremonia religioasă, vedeta Prima TV a purtat o rochie albă, diafană, cu trenă, la care a asortat un superb buchet din flori albe. În partea din faţă, rochia Ancăi a fost scurtă, fapt ce i-a lăsat la vedere picioarele suple. Coafura şi machiajul au fost extrem de simple. Pentru că afară era frig, frumoasa prezentatoare a purtat peste rochie o haină din blană. Aceasta a păşit emoţionată către biserică, dar şi nerăbdătoare să devină doamna Sînă. Nici solistul nu s-a lăsat mai prejos şi a îmbrăcat un costum negru, elegant, la care a ataşat un papion.

Deşi iniţial voiau să facă nunta în afara ţării, în cele din urmă s-au răzgândit. Astfel că, ei s-au cununat la Mănăstirea Caşin, unde au fost botezaţi şi copiii, ceremonia fiind oficiată de trei preoţi. Nașii au fost niște prieteni de familie foarte buni. Printre invitaţii s-au aflat, surpriză, Răzvan Simion şi Lidia Buble, care au atras toate privirile când au apărut ţinându-se de mână.

După slujbă, invitaţii vor merge să se distreze la petrecerea ce va avea loc într-un local select din Capitală. Adi a cerut-o în căsătorie pe frumoasa noastră prezentatoare de două ori. Ultima oară, la miezul nopţii, în data de 31 spre 1 ianuarie 2015, când cei doi se aflau la un concert în Egipt.

Cântăreţul şi prezentatoarea au împreună doi copiii: Ava şi Noah. Frumoasa prezentatoare TV mai are doi copiii dintr-o relaţie anterioară: David si Sarah. 

image
image
image
image
image
image
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
banner Vladuta Lupau png
image
actualitate.net
image
actualitate.net