Valentina Pelinel şi Cristi Borcea sunt mândri nevoie-mare că au un fiu de basme. Şi nu e doar o figură de stil, căci Milan a devenit recent protagonistul unei cărţi de poveşti pentru copii. Autoarea volumului este chiar antrenoarea Luminiţa Nicolescu, fostă concurentă la ”Sunt vedetă, scoate-mă de aici!”.


Frumosul bucălat cu ochi albaştri şi cârlionţi de culoarea spicului de grâu este deja vedetă de doi ani, vârstă pe care o va împlini pe 8 iunie. Milan, fiul lui Cristi Borcea şi al Valentinei Pelinel, este personaj de poveste şi apare pe coperta cărţii intitulate ”Milan şi prietenul lui, ursuleţul Ierun”. Cea care scris povestea şi a ilustrat cărticica este Luminiţa Nicolescu, bună prietenă cu Valentina, femeia care i-a fost precum o mamă, i-a ascultat of-urile, dar îi este şi antrenoare de sport.
Povestea a fost scrisă înainte ca iubita lui Borcea să devină mămică, dar după ce  Milan a venit pe lume, autoarea s-a ataşat atât de mult de micuţ, încât l-a transformat pe băieţel în eroul volumului care deja se află în librării. Contactată de Click!, ea ne-a spus.

b214-v-3-col-borcea-pelinel.jpg

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea sunt topiţi după Milan, devenit acum personaj de basm

”Aveam povestea deja făcută, precum şi ilustraţia. Iniţial, băieţelul a avut alt nume, era brunet şi avea ochişorii negri, apoi, după ce s-a născut Milan, i-am dat personajului acest nume şi i-am făcut părul blond şi ochii albaştri. Este o poveste frumoasă, iar părinţii protagonistului au fost bucuroşi de acest gest. Este a cinsprezecea carte de poveşti pentru copii pe care o scriu, şi a fost făcută la firma soţului meu, pe cheltuiala editurii. Pot spune că se vinde foarte bine”.
Cartea costă 30 de lei şi poate fi achiziţionată direct din librărie sau de pe internet. Vă prezentăm câteva pasaje din acest volum frumos colorat şi care, cu siguranţă, le va trezi interesul celor mici.

b314-v-1-col-carte.jpg

Cartea costă 30 de lei şi este deja în librării

”Îl cunoaşteţi pe Milan? E un băieţel năzdrăvan şi poznaş. În vara asta, Milan a mers la bunicii lui de la munte. Acolo, se juca bucuros în gradina bunicilor cu tot ce găsea. Nu se plictisea niciodată. Avea mulţi prieteni. Se juca vesel, cât era ziua de lungă, cu pisica bunicilor, cu iepuraşii care veneau să-l vadă, avea chiar şi un prieten arici”.
 
 
Loading...