Raluca Sandu, cu burta la gură, la sală

Ultima actualizare:

    Raluca mai are câteva zile până când va fi din nou mămică
Raluca mai are câteva zile până când va fi din nou mămică

Raluca Sandu (34 de ani) aşteaptă dintr-o clipă în alta să aducă pe lume cel de-al doilea său copil.

Deşi este în ultima lună de sarcină şi în orice moment ar putea-o apuca durerile facerii, Raluca nu iese din rutina ei zilnică şi merge constant la sală. Ea face exerciţii fizice uşoare, care  nu-i pun în pericol bebeluşul ci, dimpotrivă, îi întăresc muşchii abdominali. Raluca Sandu a ţinut în mare secret cea de-a doua sarcină şi nu a spus nimic până în momentul când burtica a început să crească în mod vizibil.

Tatăl copilului este omul de afaceri israelian Ziv Tetelman (39 de ani), cu care fiica fostului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal are o relaţie cu năbădăi de mai mulţi ani.

După ce s-au despărţit, cu scandal, în 2011, atunci când fata preşedintelui FRF a fost atacată verbal de fosta soţie a iubitului său, Daiana Voicu, cei doi s-au împăcat.  Ei mai au împreună trei copii, doi ai milionarului evreu, David şi Daniel, şi Simona, fiica Ralucăi, din relaţia cu Ciro Castellano.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net