Rămas bun, Draga Olteanu Matei! Reguli pentru cei care vor să-i ducă un ultim omagiu

Ultima actualizare:

    Sicriul cu trupul actriței Draga Olteanu Matei a fost depus joi seara la Cinematograful „Dacia Mon Amour” din Piatra Neamț, unde va sta până duminică dimineațaFoto: vestea.net
Sicriul cu trupul actriței Draga Olteanu Matei a fost depus joi seara la Cinematograful „Dacia Mon Amour” din Piatra Neamț, unde va sta până duminică dimineațaFoto: vestea.net

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Draga Olteanu Matei a fost depus joi seara la cinematograful „Dacia Mon Amour” din Piatra Neamț. Va fi înmormântată duminică dimineața, cu onoruri militare. Până atunci, cei care vor să-i aducă o floare și o lumânare o pot face după un program strict și respectând câteva măsuri de protecție în contextul pandemiei de Covid-19.

Programul zilelor de 20, 21 și 22 noiembrie

Vineri și sâmbătă, cei care vor să-și ia rămas bun de la regretata actriță o pot face între orele 9.00 și 20.30. Pe parcursul zilei, vor fi două pauze pentru dezinfecție, în intervalele 12.00 – 12.30 și 15.30 – 16.00.

Duminică, 22 noiembrie, are loc slujba de înmormântare. Sicriul va fi ridicat la ora 9.30 și dus pe Platoul Curtea Domnească. Cei care mai doresc să-i aducă un ultim omagiu și să depună o coroană de flori o pot face între orele 10.00 și 12.00. Potrivit ziare.com, la ora 12.00 începe oficierea serviciului religios și alocuțiuni, iar la 14.30 este programată acordarea onorului militar. Zece minute mai târziu, cortegiul funerar va porni spre Cimitirul Eternitatea, unde Draga Olteanu Matei își va dormi somnul de veci, alături de soțul ei. Se va face o scurtă oprire în fața Teatrului Tineretului.

Măsuri de protecție sanitară pe care trebuie să le respectați

La Cinema „Dacia Mon Amour”

  • Este organizat un flux de intrare și de ieșire
  • Tuturor li se măsoară temperatura la intrare
  • Limitarea la 20 a numărului de persoane aflate în același timp în interior
  • Cei care vor să-și ia răsmas bun de la celebra actriță trebuie să poarte mască, să-și dezinfecteze mâinile la intrare și la ieșire și să păstreze distanța de 3 metri față de alte persoane

Pe Platoul Curtea Domnească

  • Pot participa maximum 100 de persoane
  • Trebuie respectată distanțarea
  • Ordinea publică va fi asigurată de către polițiști și jandarmi

La Cimitirul Eternitatea

  • Este permisă prezența a maximum 100 de persoane la înmormântare
  • Participanții trebuie să poarte mască și să păstreze distanța de 3 metri între ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net