Randi a vorbit despre cel mai bun prieten al său: «Atunci am simțit că ne-am apropiat și noi puțin»

Ultima actualizare:

    Randi
Randi

Andrei Ropcea, cunoscut de public drept Randi, mărturisește că a copilărit alături de câini și a devenit astfel un mare iubitor de animale. Acum are un câine lup, Ares, împreună cu fratele său și a povestit despre el în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars. În cadrul aceluiași interviu el a povestit și despre despre cum a fost copilăria sa alături de aceste patrupede pe care le iubește.

Artistul își amintește și cât de mult a suferit în momentul în care s-a pierdut unul dintre patrupedele de care era atașat în copilărie: „Când eram mic am avut un brac german, era al lui tata. Era campion la câteva sute de metri. Era un câine foarte isteț. Doar că era foarte pacifist și s-a lăsat furat din curtea nașului meu. Nu l-am mai văzut de atunci.”

„Ares îl cunoștea pe fratele meu drept stăpân. Odată a stat și l-a așteptat în fața casei până la 4-5 dimineața. Când a plecat fratele meu de acasă, nu mai mânca, a mâncat doar din mână.  Atunci am simțit că ne-am apropiat și noi puțin. Cred că lupii au o față mai umană, când vorbești cu ei parcă ai vorbi cu un om”, povestește Randi.

«Ce te-aș mai» este ultimul proiect muzical lansat de Randi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
image
actualitate.net
image
actualitate.net