Record! Anca Serea este gravidă pentru a cincea oară!

Ultima actualizare:
Așa arată Anca Serea în luna a șaptea de sarcină.  Ea a realizat   ședinţă foto cu burtica la vedere
Așa arată Anca Serea în luna a șaptea de sarcină. Ea a realizat ședinţă foto cu burtica la vedere

Pare incredibil, dar e cât se poate de adevărat! Anca Serea, frumoasa ştiristă de la Prima TV, va fi din nou mămică peste doar două luni. Bruneta, gravidă pentru a cincea oară, a născut până acum doar pe cale naturală şi deţine, fără dubiu, titlul de “mamă eroină în showbiz”.

Unele o invidiază, altele o compătimesc. Un singur lucru e cert însă: Ancăi Serea (azi face 35 de ani) îi plac la nebunie copiii, nu doar “din vorbe”, ci şi “cu fapte”. Prezentatoarea ştirilor din Sport de la Prima TV a uimit pe toată lumea când, la nunta cu Adi Sînă (38 de ani), a declarat că îşi mai doreşte un copil, deşi avea deja 4 acasă.

A ştiut ea ce-a ştiut, căci la vremea aceea, adică pe 12 noiembrie 2015, ea era deja însărcinată în luna a 4-a. Nimeni n-a observat burtica, iar asta pentru că, aici chiar avem motive să o invidiem, Anca nu s-a îngrăşat aproape deloc în timpul sarcinilor.

«În proporţie de 70 la sută este băieţel»

Nicoleta Luciu are două cezariene la activ
Nicoleta Luciu are două cezariene la activ

“Suntem foarte fericiţi, peste două luni, mai exact în aprilie, eu şi Adi vom deveni din nou părinţi. Ne-am mai dorit un copil, minim unul, maxim nu ştiu, pentru că nu am stabilit. Nu ştiu exact ce sex are bebeluşul, medicii ne-au spus că în proporţie de 70 la sută este băieţel. Copilaşii noştri sunt şi ei împărţiţi în două tabere, în sensul că băieţii îşi doresc un frăţior, iar Sara mai vrea o surioară”, a declarat Anca Serea, în exclusivitate pentru Click!

Vedeta se simte foarte bine acum, deşi în primul trimestru a avut ceva emoţii. “La început nu m-am simţit bine cu tensiunea, am avut oscilaţii mari, însă acum totul este ok. Nu am pofte, m-am îngrăşat doar două kilograme, sunt activă, fac sport şi probabil că voi merge la serviciu până în ultima zi, aşa cum s-a întâmplat şi la celelalte sarcini. Voi naşte tot cu domnul doctor Doru Herghelegiu, sper că tot pe cale naturală. Am făcut deja şi câteva cumpărături, hăinuţe, păturici, totul în nuanţe de alb şi bej. Urmează să-i comandăm pătuţul şi, pe parcurs, să modificăm casa, să-i amenajăm camera”, ne-a mai spus frumoasa brunetă.

Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună doi copii: pe Noah (3 ani şi jumătate) şi pe Ava (2 ani). Vedeta Prima TV a mai fost căsătorită, însă a rămas văduvă la numai 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Ea i-a dăruit afaceristului Filip Poplingher doi copii, pe David (14 ani) şi pe Sara (7 ani).

Nicoleta Luciu are patru copii

Anamaria Prodan e și ea mamă eroină
Anamaria Prodan e și ea mamă eroină

De la cea mai sexy vedetă tv, Nicoleta Luciu (35 de ani) a trecut în tabăra mămicilor eroine. Bruneta și afaceristul Zsolt Csergo și-au dorit o familie mare, așa că nu au pierdut deloc timpul. Astfel, în toamna lui 2008, după trei ani de relație, Luciu a născut, prin cezariană,  într-o clinică din Ungaria, primul lor copil, un băiat căruia i-au pus numele Zsolt. După trei ani, în toamna lui 2011, Luciu și-a mărit familia cu tripleți, doi băieți și o fetiță: Kevin, Kim, și Karoly. După această experiență, Nicoleta a spus că îi sunt de-ajuns patru copii.

Anamaria Prodan, de trei ori mămică


    Anamaria Prodan e și ea mamă eroină
Anamaria Prodan e și ea mamă eroină

Trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu antrenorul stelist Laurențiu Reghecampf, iar în 2008, ea a adus pe lume, într-o clinică din Germania, primul lor băiețel, care a primit numele tatălui. Pentru Anamaria nu a fost prima experiență, având în vedere că din căsnicia anterioară, cu fostul jucător de baschet Tibi Dumitrescu, ea mai are două fete, pe care le-a născut în New Jersey: Sarah (15 ani) şi Rebecca (16 ani). Şi Reghecampf mai are un copil din căsnicia cu prima soție, Mariana Pfeiffer, care i-a dăruit un băiat, pe nume Luca, în vârstă de 15 ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
image
actualitate.net
image
actualitate.net