Reţeta minune a Irinei Loghin: must cu hrean. Iată cum se prepară

Ultima actualizare:

Irina Loghin are o reţetă proprie de must, cu care face senzaţie în rândul fanilor ei şi al cunoscuţilor. În fiecare toamnă, aceştia îi cer reţeta de must cu hrean, un adevărat elixir.

Irina Loghin (81 ani) pare să fi descoperit secretul tinereţii fără bătrâneţe. Celebra interpretă de muzică populară este recunoscută pentru faptul că nu consumă carne de peste 30 de ani, dar şi pentru că face mişcare.

Irina Lohin are o rețetă senzațională de must

"Mustul cu hrean, reţeta pe care o prepar eu, are un gust extraordinar şi se face aşa: peste mustul obţinut din struguri, căpşunică se numeşte soiul, am pus hrean dat prin blender. Se pune circa 250 de grame, la o damigeană de 25 de litri. În total am făcut 75 de litri pentru familie. Am pentru toată iarna. Ce să vrei mai mult iarna, pe viscol, decât să bei un vin ca ăsta?”, spune Irina Loghin.Interpreta are o condiţie fizică de invidiat şi puţini ştiu că pentru acest lucru, atunci când nu se află în turnee, ea înconjoară aproape zilnic, în pas alert, lacul Herăstrău. În plus, merge periodic la tratament cu nămol la Techirghiol sau la Covasna, iar de câteva ori a ajuns şi în Israel, la Marea Moartă. Are o familie frumoasă, este căsătorită cu fostul luptător Ion Cernea (85 ani), alături de care are doi copii, Ciprian (45 ani) şi Irinuca (43 ani), pe care o alintă Iris.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net