Emoţii şi lacrimi de fericire! Aşa a sărbătorit, luni seara, Rita Mureşan la împlinirea a 43 de ani. Creatoarea de modă a avut parte de o petrecere surpriză la care au participat cei mai buni prieteni ai ei. Deşi se afla în cadru festiv, vedeta nu a putut să nu-şi amintească de faptul că în urmă cu doi ani mama ei se stingea din viaţă.


Rita Mureşan nu va uita niciodată că mama ei a murit în timp ce ea îşi sărbătoarea ziua de naştere. În urmă cu doi ani, creatoarea de modă trecea printr-o adevărată dramă, când era anunţată că fiinţa cea mai dragă ei a pierdut lupta cu viaţa. Creatoarea de modă spune însă că mama ei i-a făcut un ultim cadou frumos şi nu a plecat dintre noi de ziua ei, ci la 00.05, când deja era 24 noiembrie. Invitată, marţi, la Antena Stars, Rita Mureşan a povestit despre cum a fost petrecere şi şi-a amintit, inevitabil, şi de moartea mamei sale. Subiectul a mişcat-o profund. "Totul a fost superb aseara. Asistenta mea a venit de la Londra. A fost primul an în care Rebecca (n.r. fiica cea mare a creatoarei de modă) nu este lângă mine, fiind la studii peste Ocean, dar mi-a trimis un film. Am casa plină de flori. Am adormit pe canapea. Am stat şi am mângâiat-o pe Bela, căţeluşa mea. Am apucat să dorm, că nu a durat până la 6 dimineaţa, fiind luni. De ziua mea mă bucur de emoţia asta şi mă bucur că mămica mea a plecat pe 24 noiembrie şi nu de ziua mea", a spus emoţionată Rita Mureşan.

rita_muresan.png

rita muresan aniversare 43 de ani zi de nastere
Rita Mureşan, felicitată de omul de afaceri Sorin Mărcuş
foto: arhiva personală

Creatoarea a mărturisit că îi duce foarte tare dorul mamei, dar că o simte aproape deşi ea nu mai este printre noi. "Toate rânduielile sunt făcute, pomenile la fel. Plâng de dor. Nu am avut genul ăla de relaţie, mama mea cea mai bună prietenă a mea. Ea spunea despre mine că ajung mai des la Milano decât la Breaza şi aaşa era. Acum ajung mai des la Breaza. Mă duc să-l vizitez pe tatăl meu pe care îl iubesc foarte mult. Toată viaţa m-a tratat ca pe o prinţesă, şi ea şi tata. Aveam impresia că e mai importantă decât primarul, pentru că toată lumea o căuta. Lucra la un restaurant. Şi când veneam de la şcoală fugea să-mi dea să mânânc, chiar dacă aveam bonă şi şofer. Lucra de dimineaţă până seara, dar o simţeam tot timpul cu noi, cu mine şi cu fratele meu", a mai spus Rita Mureşan.   

 
 
Loading...