Rodica Popescu Bitănescu împlinește sâmbătă, 5 august, 79 de ani. Una dintre cele mai mari actrițe ale României, încântă și astăzi publicul cu rolurile sale memorabile. Fire veselă și zburdalnică, Rodica Popescu Bitănescu a trecut prin multe de-a lungul vieții sale, însă niciodată nu a fost dăeâmată de necazuri.


Actrița Rodica Popescu Bitănescu este o personalitate extrem de respectată și apreciată, de-a lungul carierei sale acesta jucând în filme, dar și pe scena teatrului românesc. Deși foarte mulți oameni nu știu, Rodica Popescu a fost prima actriță care a apărut topless pe scenă, în anii 80.

”Am apărut topless în anii 80. A fost necesar momentul acela. S-a făcut cu mult bun simț, cu lumini bune. Nu a fost nimic vulgar. Era un moment făcut foarte frumos, foarte sexy, care plăcea foarte mult. Vreau să vă spun că acea scenă a făcut o vânzoneală în tot Bucureștiul când jucam această scenă și toată lumea venea să vadă asta”, declara Monica Popescu Bitănescu în anul 2014 la emisiunea ”Răi da buni”, la Antena Stars.

Rareori acordă interviu și rare ori apre la televizor și asta pentru că de multe ori vorbele sale au fost scoase din context. Cu toate acestea, atunci când iese în față și vorbește despre viața și cariera sa, amuză mulți oameni cu sinceritatea și felul ei de a fi.

 ”Nu dau interviuri pentru că la un moment dat mi s-au scos din context declaraţiile. Eu am spus că trăiesc bine din pensie şi că mă iubesc oamenii din piaţă, iar uneori mă strigă să-mi dea un strugure. E, şi ei au scris că eu mor de foame şi îmi dau ţăranii să mănânc. Dacă eu la vârsta asta aş muri de foame, aş fi o nesimţită. Păi ce am făcut eu toată viaţa? Eu sunt actriţă, sunt şi pensionară, fac piese de teatru, am jucat în telenovele, eu o duc foarte bine. Eu râd foarte rar, dar când râd, râd cu foarte mare poftă, e adevărat. După cum sunt un om foarte sensibil şi plâng foarte repede. Sunt un om şi foarte vesel, şi foarte trist. Eu nu mi-am căutat acest râs. Pe undeva e plăcut să ştii că oamenii se bucură de optimismul tău. Probabil că eu îi încarc pozitiv. Şi românii au nevoie de zâmbetul şi de râsul meu, ceea ce mă bucură”, spunea actrița într-un interviu acordat celor de la Adevărul.

Deși multă lume o cunoaște în rolurile sale din diverse comedii, Rodica Popescu Bitănescu și-a dorit mereu să joace și drame, știind că poate și că o reprezintă și altfel de tipologii.

 

img.jpg

Rodica Popescu Bitănescu a amuzat mii de oameni cu rolurile sale memorabile din comedii

”Am ajuns actriţă dintr-o întâmplare. În liceu a fost un regizor care avea nevoie de o Ziţă pentru „O noapte furtunoasă“. Am citit textul cu tupeu şi de atunci mi-a intrat în cap că aş fi o mare actriţă şi de o frumuseţe fără margini, pe parcurs mi-au trecut multe, pe urmă aveam impresia că sunt de o urâţenie fără margini şi total lipsită de talent. Am dat la Teatru şi am căzut cu lanţuri, pentru că fiind atât de încrezută nici nu m-am pregătit. Sigur că m-a deranjat că mă căutau doar pentru comedie, dar am reuşit să fac şi dramă. Eu mi-am dorit toată viaţa să demonstrez că pot face dramă. Niciodată însă nu mi-am dorit să fac Julieta. Mi-ar fi plăcut să fac Lady Macbeth, eram excelentă, îţi spun eu”, spune Rodica Popescu Bitănescu.

fashion-24.ro

 
 
Loading...