Rodica Popescu Bitănescu a împlinit 80 de ani. Şi-a făcut cadou o piesă

Ultima actualizare:

    Rodica Popescu  Bitănescu  a schimbat  prefixul, dar e  foarte activă
Rodica Popescu Bitănescu a schimbat prefixul, dar e foarte activă

Simpatica actriţă de comedie, care a reuşit să îşi facă spectatorii să o îndrăgească datorită rolurilor sale, dar şi datorită râsului ei molipsitor, a împlinit ieri, 5 august, 80 de ani.

„Mi-am început ziua bine, mă simt excelent şi am petrecut cu soţul meu (n.r. Mircea Bitănescu), care mi-a făcut cadouri speciale, pe care numai noi le ştim. Am fost alături de oameni dragi şi am primit multe telefoane. Cel mai frumos cadou este faptul că am terminat de scris şi regizat piesa de teatru «Cacialmaua», pe care o voi juca în octombrie, la «Creart». Am o distribuţie impresionantă, voi juca alături de Tomi Cristin, Cesonia Postelnicu, Iuliana Călinescu, dar şi cu Fulvia Folosea, cu care stau în cabină, cu Răzvan Hâncu, cel a cărei voce se aude în toate reclamele. Abia aştept să joc şi vă aştept şi pe voi la premieră”, ne-a spus Rodica Popescu Bitănescu, actriţa cu cel mai molipsitor râs din istoria teatrului.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net