Rodica Popescu Bitănescu a împlinit 81 de ani. Nu a avut copii, dar are 11 nepoți și 13 strănepoți

Ultima actualizare:

    Rodica Popescu Bitănescu, în spectacolul ”Cinci femei de tranziție”
Rodica Popescu Bitănescu, în spectacolul ”Cinci femei de tranziție”

Una dintre cele mai simpatice actriţe de teatru, film şi televiziune, Rodica Popescu Bitănescu, a împlinit ieri 81 de ani, prilej cu care a primit zeci de mesaje de felicitare și de urări. Deși arată impecabil și a rămas la fel de energică, dovadă stând și spectacolele pe care continuă să le joace, artista a mărturisit că a aruncat toate fotografiile din anii tinereții, deoarece nu îi place să se întoarcă în timp.

Rodica nu are copii, însă are o familie numeroasă: ”Nu o să povestesc niciodată de ce nu am avut copii. Nu este vorba că nu am vrut, ador copiii. Am vreo 11 nepoți și 13 strănepoți. Mă sensibilizează și bătrânii, căci am avut niște cazuri în familie. În primul rând, mama, care șapte ani a trecut printr-o dramă”, a declarat ea, la Antena Stars.

Era frumușică-foc, la debut
Era frumușică-foc, la debut

Rodica este căsătorită de 45 de ani cu Mircea, despre care are numai cuvinte de laudă: “Eu am dat examen de conducere cu el şi nu știu cum de am picat la comisia lui, dacă nu cumva m-a ales el pe mine. I-a plăcut o fotografie, deși eu nu sunt deloc fotogenică, și am picat la el, la Bitănescu Mircea. Când am văzut că apare un bărbat blond cu ochii albaștri, îmbrăcat ofițer, cu un mers așa, americănesc, un tip calm, am căzut în cap imediat. A fost pentru mine o lovitură de trăsnet, adica m-am îndrăgostit de el când l-am văzut, o frumusețe de om”.

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net